Lanterna magica

We need to talk about Kevin (2011)

2012-01-19T00:40:00.003Z

Pretentii psihologice si psihiatrice.

Mi-a placut inceptutl filmului, desi nu-i vreo idee originala sau macar necesara in filmul aici de fata. :) Apoi rosiile si ketchup-ul sau supa de rosii au devenit laitmotivul filmului, ca si vopseaua rosie. Un amanunt cam desuet, if you ask me.

Kevin e un copil-problema, pure evil inca de la nastere,care pare-se avea ceva cu maica-sa. Nu stim ce si nici de ce, pur si simplu sa nascut suparat. Povestea nu e tocmai liniara si nu pot sa arat exact cu degetul momentul in care madam Ramsay a devenit putin enervanta, insa repetita anumitor lucruri pana la saturatie devine agasanta.
Povestea este despre mama lui Kevin, o femeie care traieste cel mai mare cosmar al unui om: traieste cu vina si responsabilitatea catastrofei produsa de fiu-sau. O femeie care nu-si mai pune intrebari, care nu mai vrea sa-si explice nimic ci doar vrea sa fie lasata in pace. Tilda Swinton duce aproape tot filmul alaturi de adolescentul Kevin- Ezra Miller.

Atentie: filmul poate cauza ceva frustrari pentru ca n-are closure mai deloc si e usor eliptic pe alocuri. Si abunda de explicatii si indicatii unde nu e cazul. :)

Mi-a placut, dar uneori less is more.

The Help (2012)

2012-01-19T00:14:00.000Z

Basm despre rasism.

O poveste atat de curata ca aproape miroase a dettol, despre rasism si despre o tanti curajoasa care le arata ea lor, alora rai. In mare este vorba despre menajerele de culoare, de faptul ca naveau drepturi pe vremuri si ca o fata pura si curata ca lacrima, se apuca sa scrie o carte despre dansele. Nimic iesit din comun.

Daca inghititi momentul cu placinta, restul filmului aluneca mintenas.

Am senzatia stupida, ca desi la globurile de aur n-a facut nimic, mai auzim de el fie numai pentru faptul ca se ocupa de o minoritate.
In rest, mediocru...

Aurora (2010)

2012-01-11T11:49:00.006Z

Sunt un porc, dar ma caiesc.

Anul trecut a fost saptamana filmului romanesc si in mijlocul unei zile de sambata, era Aurora cu tot cu sesiune Q&A cu Cristi Puiu.
Eu am fost la "Marti, dupa Craciun" dupa care m-am strecurat si-am sters-o ca aveam un time-point la munci.
Deci, sunt un porc si ma caiesc.

Aurora e un film sadic, un film minutios care isi aseaza toate datele cu grija vecina cu ceva OCD, ca apoi sa ne socheze. Apoi iar se lasa linistea, ne lasa sa ne gandim alta ora jumate, ca sa ne serveasca explicatia pe tava, scrisa si subliniata.
Da, am stat 3 ore nemiscata in fata ecranului, uitandu-ma la Cristi Puiu cu privirea lui nebuna, cum isi curata pusca, cum face dush, cum mananca o amandina. Nu mi s-a parut nimic fortat, totul era natural si liniar, desi chiar nu ma asteptam sa se intample ce s-a intamplat.
Genial, tocmai pentru calmul filmului inainte, pentru respiratia taiata imediat dupa si pentru calmul si merdenelele inainte de final. Ca atmosfera mi-a adus aminte de "Little white lies" si linistea dinaintea furtunii, numai ca acolo era cu plans si muci.

O catastrofa intima si personala care reuseste sa ramana doar a lui, nu ne implica, nu ne spune ce-l determina sa faca ce-a facut, nu ne impresioneaza si nu ne cere sa-l compatimim.

Genial!

New Year's Resolution :)

2012-01-08T22:54:00.016Z

Sa scriu mai des pe blog si sa vad mai multe filme despre care sa scriu aici. Pana atunci, doar cateva vorbe

Drive (2011)

Abia incepusem sa ma obisnuiesc cu violenta in filme, si observ ca deja sa ies din tiparul clasic unde personajul violent este pedepsit pentru faptele sale. Acum cred ca am ajuns undeva la un nivel superior si chiar mi-a placut Ryan Gosling . Nu stiu de ce mi-a placut si am inteles si acceptat violenta si schimbarea lui brusca de pe la jumatatea filmului.

Daca in prima parte mi-a placut in rolul soferului care vorbeste putin sie aparent un om bland, violenta destul de grafica l-a transformat intr-o masina de batut...oameni. Putina logica, si mai putin instinct de supravietuire...insa filmul e ok tocmai pentru fragmentarea si unele cadre absolut excelente. Zice-se ca e un fel de puzzle din filme vechi pe tema...insa eu nu am avut rabdare sa ma uit la filmele de gen, asa ca soferul chiar mi-a placut.

Colombiana (2011)

E ata de grav sa astept ceva de la un film care arata ca un blockbuster din prima femtosecunda a trailer-ului?

Poate ca ma asteptam la mai mult de la scenariul lui LucBesson, dar m-am asteptat gresit. Zoe Saldana si personajul ei are 90% screen time, si ceva personaj...in rest blockbuster ieftin, cu personaje de hartie si cam degeaba. Film la plic.

The Figher (2010)

Filmul in care Christian Bale are 50 de kile si e un frate rau-rau care traieste de pe urma fratelui bun. In afara de el, filmul e cam ca orice alt film despre box: precis si la obiect ca si Million Dolar Baby, si alte filme cu box. Desi aici incearca sa extrapoleze putin, ajungand mai mult la familia aluia de se bate...tot cam asa ramane. Vine, spune si pleaca...nu prea m-a impresionat, desi e foarte corect.

La piel que habito (2011)

Filmul lui Almodovar mi-a adus aminte de "El secreto de sus ojos", cat de mult au suferit unii oameni astfel incat razbunarea lor e de-a dreptul socanta. Daca in secretul ochilor razbunarea vine ca un twist la sfarsit, aici momentul este construit treptat cu un suspans si cateva twist-uri care ne fac sa ne intrebam despre sanatatea noastra mentala, nevermind cea a lui Banderas.
Povestea este tipica pentru Almodovar, cu diverse sub-plot-uri care se desfasoara fiecare pe directia lui, la momentul potrivit mai primim o bucata de puzzle pana ne dam seama ca ne-a cam pacalit si ca pielea e de fapt si ultimul racnet al lumii stiintifice dar nu-i personajul principal; ca Banderas are incubator cu flask-uri si petri dishes, dar nu-i un hobby, e ceva mai mult de atat, e usor borderline. E un film de urmarit, tocmai pentru nebunia lui.

Si-am citit o carte despre film, se observa, se observa? :D

Melancholia (2011)

2011-10-02T22:36:00.009+01:00

Lars von Trier, din nu stiu exact ce motiv a renuntat sa mai regizeze Der Ring des Nibelungen undeva in Germania. Si aveam ceva asteptari de la Melancholia in sensul asta.

Dar asa m-a plictisit cu melancolia lui blegoasa...

Dupa ce-a declarat ca-i nazist si-a devenit centrul atentiei presei cateva saptamani, isi taie craca de sub picioare cu mamaliga asta expandata.

Filmul se anunta sa ne vorbeasca despre depresie si despre sfarsitul lumii, si dupa vreo ora jumate pe scaun incepusem sa cred ca mi-ar prinde bine un armageddon sa ma ma trezeasca putin.

Prologul: some Wagner music si niste imagini aproape impresioniste. Groovy, huh?

Apoi cele doua parti: Justine si Claire.

Prima parte, filmata dupa dogma95 reuseste sa fie ruda mai bogata si mai proasta a 'Festen' (Vinterberg) si esueaza pierzandu-se in detalii fara prea multa importanta in imaginea de ansamblu. Dinamica familiei si relatia dintre cei cei doi miri (Kirsten Dunst si Alexander Skarsgard) sunt stereotipuri deja fumate in majoritatea filmelor 'de continut' americane. Si-s la fel de superficiale.

A doua parte- Claire (Charlotte Gainsbourg) e o totala frustrare a actritei intr-un personaj aproximativ de carton. Kiefer Sutherland nici el nu se descurca mai bine, ca doar trece accidental prin cadru fiind un personaj fara trecut si fara prezent. De fapt toti sunt cam fara personalitate, nu stiu exact daca asta era ideea.

Tot filmul e dezlanat si seamana cu un cosmar straniu care iti ia toata energia....multe inceputuri de idei care se continua cu clisee sau nu se continua deloc. Devine ingrijorator sa te gandesti ce era in mintea lui.

Daca cele doua surori sunt cumva metafore pentru omenire, societate and stuff, e o idee inceputa si lasata-n aer, ca se suceste de mii de ori si ajunge in acelasi punct din care a plecat.

Ideea ca depresia Justin-ei ar putea fi cauzata de iminentul armageddon, ca 'She knows stuff' inainte ca ele sa se intample, e un offsaid nesimtit sanctionat cu cartonas galben. Ori e o parte de societate, ori e o zuza care decide sa nu-i mai pese de nimic, ori e geta bioenergeta .

Subtire, subtire....ramane imaginea Tarkovski-ana cu Dunst dusa de ape si apoi taiem la montaj. Efecte speciale scoase din ET phone home...alinieri de planete uncalled for, doar ca dau bine la publicul rontaitor de floricele, ca poate nu pricep asemanarea intre Justine melancolica si planeta cu acelasi nume. Tre' sa faca scheme.

Unii regizori, dupa ce fac un film iau un Oscar....Lars, dupa filmul asta o sa ia Haloperidol. Fiole!

The Tree of Life(2011)

2011-09-27T00:04:00.004+01:00

Un film curajos si foarte personal.

Citind am aflat ca fratele lui Terrence Malik s-a sinucis la 19 ani, in timp ce facea cursuri de chitara undeva in Spania. Nu cred ca asta e un spoiler, ci poate doar ajuta sa contureze mai bine filmul...de asta si spuneam ca e un film curajos, pentru ca atinge un punct extrem de sensibil.

Mi-a placut Brad Pitt- call-me-Father in contondenta lui, mi-a placut ideea si sensibilitatea filmului. Mi-a placut pana si Sean Penn in screen-time-ul lui de 2 minute, dar mai ales toata emotia filmului. Cadrele extrem de scurte cu o chitara, cu un baiat cantand la chitara, cu copilaria din anii '50, m-a atins durerea lor si m-a impresionat foarte tare. M-a impresionat de la inceputul soptit, desi era sfarsitul...pana la povestea zilelor noastre.

Dar nu inteleg de ce era nevoie ca filmul sa incerce sa raspunda la intrebarea 'care este sensul vietii'. Pentru ce exista momente de Teleenciclopedia si de ce se insista prea mult in anumite idei, nu m-am dumirit inca.

Inteleg delicatetea filmului, dar parca insista cam mult in unele idei care nu-si gasesc locul acolo.

Maybe I just climb a different tree. :)

Chungking Express (1994)

2011-09-13T22:10:00.007+01:00

Un film deosebit si foarte sensibl in toata nebunia lui.

Alert in prima poveste, delicat intr-a doua filmul se refera la....sa zicem sensibil sentimentele nemarturisite. Doua aparitii feminine total opuse, dar cred ca niciodata nu voi mai asculta "California Dreaming" fara sa imi aduc aminte de film.

Wong Kar-Wai nu mai e acelasi amator de fineturi de la "In the mood for love" si nici nu are aceeasi atentie la detaliu, se glumea ca sequel-ul "2046" se va lansa in 2046 la viteza lui de lucru.

Iar Chungking Express a fost terminat in 23 de zile. Se lucreaza mult in miscare, totul e alert, totul e colorat, si aproape toate cadrele pot fi luate ca imagini de sine statatoare. Ritmul vietii in Hong Kong.

No Strings Attached/ Friends with Benefits (2011)

2011-09-13T22:01:00.005+01:00

Al 999-lea si al 1000-lea film despre un el si-o ea care decid sa faca sex fara alte implicatii.

Ca dupa o ora jumate sa alerge unu dupa altu in vreo gara/aeroport/nunta/petrecere/ strada/ concert/ brad de craciun si sa ajungem la concluzia: "Aaaaaaaawwwwwwweeeee".

Aceleasi clisee, diferite setting-uri: unii-s oameni normali, altii-s corporatisti.

Unii-s Ashton Kutcher si Natalie Portman, altii-s Justin Timberlake si Mila Kunis.

Acelasi film

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides (2011)

2011-09-13T21:26:00.004+01:00

Cum s-a mai vazut in alte cazuri, e foarte greu sa vii cu partea a patra a unei trilogii dupa atata timp. Pentru ca trebuie sa vii cu ceva nou, care sa nu darame ce s-a construit in celelalte trei precedente.

Ei bine, OST e in categoria care incearca prea mult. Dupa ce si-au vandut rinichii sa-l aduca pe Depp inapoi in Jack Sparrow, s-au gandit sa mai dea o caruta de bani si pe Penelope Cruz, care in afara de sange latin si accent spaniol nu aduce nimic....dar sacrificiul era necesar pentru ca-i singurul personaj feminin cu screen time mai mare de 5 minute (lucru cam trist).

Ei, de data asta toata floarea cea vestita se bate pentru fantana tineretii sau ceva...se bat atat de tare si cu atata convingere ca la un moment dat uitasem pentru ce.

Tot filmul e o insirare de fugi, batai, lupte, intreceri, olimpiade, meciuri pentru ceva de care aveau nevoie pentru ca altceva sa functioneze, doar ca acel altceva il aveau deja aia rai dar nu stiau ca-l aveau si tot asa, apoi il fura unii de la altii, apar si flote cu zeci de vapoare alergand dupa aceeasi chestie abstracta, dracu' sa-i pieptane: o adunatura de personaje degeaba.

In toata fuga asta, abia daca ai timp sa prinzi cele cateva dialoguri funny. Jack Sparrow are momente de sclipire din ce in ce mai rare, ba spre sfarsit se sclerozeaza definitiv si cade in clisee disney . Jack Sparrow cel egoist, rautacios si arogant devine personaj pozitiv, sentimental cu printzipuri si deosebit de mushy.

Vizual vorbind, filmul e foarte reusit, desi nu prea vad scopul imaginilor excelente, travelling-uri zapauce, si alte urcari si coborari de pe nave daca actiunea e atat de aiuristica.

Oricum, filmul e facut pentru 3D si pentru efecte, ca povestea e cam salcie si usor ranceda. Ma asteptam la mai mult focus pe Jack...dar nu.

Sper sa se opreasca aici.

Rise of the Planet of the Apes (2011)

2011-08-30T14:46:00.004+01:00

Blockbuster punct. Numai ca observ ca si blockbuster-ele incep sa aiba pretentii gratuite.
E o sechela care, in lipsa de alt subiect, continua ideea veche antica si de demult despre 'Planet of the Apes'. Numai ca aici avem un final subinteles, ceva biologie pentru fotbalisti, psihologia batului de chibrit...si deja we're too big for our shoes.

N-a fost deloc rau, cliseele nu au fost gretoase si nici prea multe pe minut, actiunea nu a fost ingramadita pentru a incepe bataia cat mai repede sa vedem cat mai multe explozii. Si totusi, e lipsit de orice substanta pentru ca pleaca de la premise delirante in disperarea de-a fi controversat.

Nu sunt prea multe de zis, e doar un fel de :)

Kwaidan (1964)

2011-08-05T23:09:00.006+01:00

"Kwaidan: Stories and Studies of Strange Things" cum se numea cartea... mi s-a parut exact opusul "Viselor" lui Kurosawa, adica o colectie de cosmaruri :)

Filmul lui Kobayashi e alcatuit din patru povestioare, ca "visele" de mai sus. E totusi clasificat ca film horror, desi asta e cam prea mult spus. Da, e putin creepy, dar e foarte lent si tensiunea se acumuleaza treptat.

Nimic ingrozitor...dar foarte interesant!

Die Welle (2008)

2011-08-05T23:05:00.011+01:00

Filmul despre 'experimentul' unui profesor de prin anii '60 la o scoala din California, parca. Cu metode de predare alternativa (as opposed to predare continua) si cum sa zapacesti o gramada de elevi.

Ce m-a socat cel mai tare a fost viteza cu care se propaga "unda" lor. Si cat de repede a trecut la o joaca la ceva mai serios, tocmai pentru faptul ca dadea senzatia de apartenenta, atat de utila unor adolescenti.

Finalul dramatic pare oarecum foartat . Nicio secunda nu m-am gandit ca proportiile intregului experiment sunt atat de mari si totusi, filmul nu e decat un film mainstream german.

Incearca sa fie foarte obiectiv (desi mie mi se pare ca se scuza ca mult) si parca putin inconstient, all in all film de adolescenti.

Nu-i cine stie ce si nu stiu de ce a avut review-uri slabe, pentru ca refuz sa cred ca a fost lansat ca un film istoric sau cu te miri ce continut profund.

Ok-ish

Elegy (2008)

2011-08-05T23:05:00.007+01:00

Un film foarte bine construit, cu o poveste de dragoste atipica intre un profesor si studenta lui.

Dragoste deloc declarativa, cu ascunzisuri, lasitati si dezamagiri.

Penelope Cruz chiar pare ca se maturizeaza si devina din studenta o femeie matura care stie ce vrea.

Ben Kingsley, barbatul matur, divortat, rece care o aparent conduce lasandu-se comod pe-o ureche intr-o relatie cu o femeie frumoasa si aparent deloc complicata.

Totul parea scufundat intr-o obscuritate placuta, nimic strident, film de rutina despre lucruri putin altfel. Fara vreo drama fara sa stoarca lacrimi.

Mi-a placut pana cand la sfarsit, darama tot ce s-a construit. Sfarsitul vine cu un stereotip menit sa stranga lacrimi si sa starneasca mila.

De ce?

De ce nu putea un film simplu, despre o poveste de dragoste care-a fost si nu mai e...de ce a aparut cliseul?

Ne le dis a personne (2006)

2011-05-21T17:50:00.004+01:00

Tell no one e filmul care te tine in intuneric pana te lamureste.

Nu e mai deloc previzibil, si te lasa sa-ti faci singur actiunea in capul tau pana cand ajungi la o concluzie.

Interesanta structura filmului cui Guillaume Canet (Little white lies), ca nu atrage atentia asupra partilor mai slabe din toata povestea.

Oricum, pusa cap la cap, totul pare cam greu de crezut, dar e interesant cum se aduna bucatile de informatii.

Filmul are si o distributie suficienta cat sa-i asigure credibilitatea: Kristin Scott Thomas, Francois Cluzet, Canet. :)

Interesant, si reusit

Love Exposure (2008)

2011-05-19T17:41:00.006+01:00

Patru ore e puuutin cam mult pentru orice fel de film...chiar si pentru o comedie. E mult pentru ca filmul isi pierde focusul, isi permite deraieri de la tema si diverse side-notes mult prea stufoase.
Eram destul de descurajata cand am vazut ca asta e varianta editata, cea initiala avand 6 ore.

Filmul e o comedie foarte interesanta care atinge teme delicate cum ar fi religia sau perversiunea, in maniera anime-urilor japoneze usor debile. Poate de asta nu pare incrancenat, desi contine destula violenta si o cantitate aproape indecenta de sange.
Cine are rabdare sa ii urmareasca firul pana la capat constata ca merita toata atentia.
Insa, cum spuneam, e suficient sa isi piarda focusul si sa faca unele note de subsol destul de cuprinzatoare, care atrag atentia si poate plictisesc uneori.

Merita vazut, desi e destul de 'prolix' :)

The Black Book (2006)

2011-05-14T22:38:00.009+01:00

AHA!!! Deci de-aici s-a inspirat Tarantino, derbedeul! L-am prins!

Mi-a placut maxim filmul lui Verhoeven (da, acelasi Verhoeven cu "Basic Instinct", "Total Recall" si "Robocop" ), desi pe un subiect deja perimat insa surprinzand o fateta noua a celui de-al doilea razboi mondial: miscarile de rezistenta.
Bine, aici nu bantuie Brad Pitt scalpand nazisti si nici nu se termina cu dementa tarantino-iana din basterzi.

Filmul e o succesiune foarte reusita de twist-uri, de la inceput pana la sfarsit. Nu prea ne lasa sa ne dezmeticim ca apar imediat noi personaje (de obicei dupa ce nazistii au impuscat personajele precedente) stuatia se schimba din nou, apare alt moment culminant, care se termina cu un alt twist. Plotul este destul de alambicat, si s-ar putea scrie destul de mult despre fiecare moment, situatia se schimba cam la fiecare 10 minute foarte natural si fara mari sfortari. Si sfarsitul are vreo 3 twist-uri unul dupa altul. Asa da! Nu ca Shosana care se impusca cu Bruhl la 5 cm unul de altul.
Intr-un fel bizar, aici violenta este acceptata ca o situatie si luata ca atare. Nu se insista, nu se scuza, nu se face un scop din jelit sau alte asemenea momente destul de exploatate in filmele de gen.

Da, Verhoeven ne minte si ne cam duce cu zaharelul tot filmul, dar nu ne frustreaza maxim ca prietenul Tarantino care ne da alt film decat ce ne-a promis. Ne manipuleaza, ne spune o poveste alcatuita din alte cateva zeci de povesti, ne tine in tenisune ca nici cand a inceput genericul nu eram sigura ca s-a terminat. :)

Les petits muchoirs (2010)

2011-05-14T22:38:00.005+01:00

M-a calcat trenu' de doua ori: ca sa poata incepe filmul si apoi sa se termine.

Mi s-a parut genial filmul lui Guillaume Canet ca organizare si intentii, sa zic asa. Incepe cu un soc si se termina tot cu un soc; soc venit out of nowhere dupa momente de liniste sau momente sa le zicem casnice.
Intre cele doua spasme, exista un grup de prieteni, fiecare deosebit in felul lui, trasat din doua vorbe-trei miscari destul de precise. Grup cu o anumita dinamica, cu anume inside jokes cu probleme, cu clisee cu fixuri si obsesii.

Din mijlocul unei vacante plina de clisee, tensiuni si secrete ne trezim iar loviti de acelasi tren nemernic. Little white lies...e cam cliseistica traducerea, la fel ca 80% din film. E ca un puzzle de clisee folosite foarte bine.

Impresionant si cam tras de par spre sfarsit, dar merita vazut fie numai pentru Marion Cotillard.

You will meet a tall dark stranger (2010)

2011-05-08T20:42:00.003+01:00

Cel mai recent si cel mai insipid Woody Allen.
Nu stiu de ce am impresia ca incearca sa devina foarte conventional, mizeaza mult pe drame low-key scufundate in rutina. Dar stiu ca se observa lipsa oricarei sclipiri, macar de dialog.

Nu as spune ca filmul aici de fata, cu Banderas si Anthony Hopkins, e un esec total; se vrea un fel de Annie Hall sau Manhattan adaptat la Londra zilelor noastre, putin rotunjit pe la colturi. Rezulta un scenariu prafuit, lipsit de indrazneala din alte vremuri, asezat in Londra destul de stingher as spune.
Cred ca are intentii de comedie, insa nu suficiente sa-l scoata din atmosfera apasatoare si pe alocuri deprimata a intregului film.

Un fel de "Scoop" cu Naomi Watts doar ca mai vioi putin :)

I am love (2009)

2011-05-03T21:08:00.003+01:00

N-am inteles hype-ul cu filmul asta....anul trecut stoata lumea mi-l recomanda.
Nici acum nu am inteles de ce.

Subiect banal sa zicem, mult prea pretios lucrat si cu pretentii de delicatete nejustificate. Apoi totul devine dramatic dintr-o prostie destul de greu de crezut....nu stiu ce impresie mi-a facut decat de caldut.

Da, e un film cald, ca si "Vicky, Cristina, Barcelona"...si nu e numai filtrul de pe lentila, nu e numai lumina si unghiurile de filmare. E un film cald intr-un fel pe care nu-l pot explica. :)

Blue Valentine (2010)

2011-05-03T00:10:00.003+01:00

Cel mai simplu si cinstit film de anul trecut. Pentru ca nu are personaje exceptionale si nici imprejurari exceptionale, reuseste sa atinga ceva in fiecare din noi.

Este vorba despre un cuplu care se destrama, cand unul nu-l mai iubeste pe celalalt...daca l-a iubit vreodata.
E greu sa vorbesti despre film, fiind foarte simplu si usor de spoilerit- in afara de incarcatura emotionala, nu are nimic deosebit si nimic special. Imi aduce aminte putin de Godard, si 'History of love' prin structura lui, pentru ca incepe cu sfarsitul si apoi dezvolta povestea celor doi si ajunge peste aproxiativ sase ani, dupa clasicul 'happy-end' - casatoria celor doi.

Simplu si onest, un fel de "Annie Hall" fara resemnarea lui Woody Allen.

Love and other drugs (2010)

2011-05-03T00:09:00.005+01:00

Daca nu mi-ar placea Anne Hathway nu cred ca m-ar fi interesat prea tare filmul respectiv.

Poanta filmului e stupida si cam pointless, sa fiu sincera. Nu stiu de ce ma asteptam la altceva, scenariul e destul de previzibil despre un baietel sarmant care vinde medicamente si apoi se toaca placa despre companiile farmaceutice mai mult decat suficient.
Desfasurarea actiunii este evidenta, predictibila si usor de dedus chiar si din afise.

Cliseu slab

Rabbit Hole (2010)

2011-05-01T17:23:00.005+01:00

Cand citeam un synopsis ma gandeam ca e varianta cenzurata, mai curata tunsa rasa si frezata, adica fara dementa lui Lars, a Anticristului. Chiar eram curioasa cum ar arata asa ceva....si curioasa am ramas.

Era cu totul altceva, e vorba despre ce se intampla intr-un cuplu dupa decesul copilului lor. Mai precis dupa perioada de doliu, adica dupa constientizare si acceptare a situatiei.

Filmul e ingrozitor de plat si liniar. N-are nimic interesant sau nou, decat pretentii de atingere a corzii sensibile. Se vrea minimalist, dar nu e decat simplu; se vrea emotional si nu e decat tear jerker si cam atat.
Nicole Kidman foarte putin folosita, pentru ca nu are unde si ce sa faca...totul e atat de artificial si cliseistic, incat zici ca-i facut din bucati de reclame.

Run Forrest, run (2011)

2011-04-12T23:31:00.006+01:00

Deci eu alerg. Asa, pe trotuar, pe langa un lac...cam 5 km de cateva ori pe saptamana.
De fapt, alerg afara de doua saptamani - pana acum alergam indoors si ma plictisem dupa douaj de minute si doi kilometri jumate. Alergam pointless si ma uitam la un perete - foarte trist.
Acum mai vad oameni, catei, alerg de voie, de nevoie, cu vantu-n plete, cu ochii in lacrimi si plini de praf, cu mucii intinsi pe fata si basici in talpa.
Din povestiri zici ca-s cel putin Gabi Szabo, si io alerg de colo pana colea :))

Anyway...ideea e ca nu vreau sa deprim pe nimeni, nu spamez si nici nu pun poze scary sa spariu lumea. In vara asta (care sper sa soseasca) particip la niste fugi si m-am gandit sa fug pe bani ca-i criza. :) Banii nu ajung la mine ci la o charity din UK pentru care mai lucrez sometimes.

P.S. Click pe poza

The Green Hornet (2011)

2011-03-27T21:55:00.002+01:00

S-a apucat Gondry de facut blockbustere...si nu stiu cat il prinde.

Nu mi-a placut, plat si fara vreo noima anume. Farmecul lui Gondry sta tocmai in delirul si nebunia lui, mintea lui de copil usor stilizata si adaptata pentru diverse situatii. Ei bine, aici e destul de soft si fara vreun scop si trist e ca nu prea vad ce ar fi putut sa faca pe scenariul stupid al lui Seth Rogen.

Nu gasesc nimic calumea si nimic pus la punct in toata povestea respectiva.
Blockbuster degeaba

L'immortel (2010)

2011-03-20T23:46:00.004Z

Poza hartistico-sanitara.
Nu pot sa inteleg pasiunea unor oameni pentru razbunare.
Daar, pot sa inteleg filmele despre razbunare (si io ca semidoctii, nu am auzit de X treaba, da' am vazut un film despre).

Pentru ca am vazut cap-coada, fara sa-mi pun mainile la ochi, trilogia razbunarii a lui Park, orice alt film pe tema e descalificat daca nu are premise credibile sau absolut demente dar de o imaginatie deosebita.

"22 Bullets" cum e tradus in engleza, e produs de aceeasi echipa care a facut si "Taken" (unde cel mai important personaj al filmului e concertul U2 :)) ) dar daca stiam, nu cred ca ma mai stresam atat de mult sa caut si sa-l vad pe Reno cu obrazul zdrelit.

Deci, ca sa spolaresc filmul, ideea e ca niste unii il impusca pe unu'. Si drept urmare, aia multi negri de respira greu dau coltu' in vreo 2 ore cat dureaza pelicula de mare expiratie. Si-am incalecat pe-o sa...si v-am spus povestea asa. Si se impusca astia fara nicio noima, busesc masini si iar se impusca de nebuni ca nu cred ca se uitau unde trag....urmeaza sa ia premiul Nobel pentru pace ca Arafat si Obama. :))

Previzibil si copilaresc

El secreto de sus ojos (2009)

2011-03-20T23:45:00.002Z

M-a naucit putin ...si twistul din final mi-a facut pielea de gaina pe mine.
Nu prea ii dadusem eu multe sanse si ma gandeam ca fiind argentinian, spanish-like, Campanella are acelasi stil cu Almodovar adica telenovele mai lungi de doua ore. Si nici nu prea stiu sa-l laud suficient. :)

'The secret in their eyes' e un film cu atatea povesti, incat te tine in priza mai mult de doua ore.
Una din povesti este legata de o crima din anii '70, care acum a devenit subiectul unui roman scris de un procuror pensionat. De aici, totul se desfasoara cu o atentie deosebita pentru fiecare din personaje: sotul victimei din acele vremuri si dragostea lui, Esposito si pasiunea pentru sefa lui, lucru lasat nelamurit pana dupa pensionare...totul este foarte bine legat si fiecare personaj este atat de complex, incat despre fiecare as putea face un studiu de caz.
***SPOILER****
Marturisesc, pe mine m-a impresionat sotul victimei, care un an de zile, statea in gara si-l astepta pe presupusul asasin

Nu stiu daca as putea sa ii gasesc un cusur, sau un fir dus in toata povestea....iar imaginile, stadionul si inceputul completeaza foarte bine secretul din ochii lor.

Excelent:)

Never let me go (2010)

2011-03-20T23:44:00.004Z

Adaptarea dupa cartea lui Kazuo Ishiguro nu prea m-a impresionat cinematografic vorbind, in schimb subiectul m-a intrigat maxim.
Poate pentru ca terminasem de citit cartea cu o zi inainte sa vad filmul n-am apreciat corect contributia lui Mark Romanek ('One Hour Photo') .

Povestea in sine ar fi tragica daca n-ar fi atat de ireala. E un scfi-fi cat se poate de britanic, ancorat bine in lumea lui, cu subtilitati si corespondente in societatea britanica de moda veche.
Sensibilos vorbind, filmul e aproape golit de orice vibratie adevarata, probabil alura de sci-fi il goleste de orice sentiment.
Si totusi, e intrigant pentru ca dragostea si viata sunt egale ca importanta pentru noi toti, indiferent in ce medii traim, dar aici sfarsitul e gol....si te darama resemnarea.

Cred ca asta e marea drama din intreg filmul: campul cu pungi goale.

Recomand :)

Black Swan (2010)

2011-02-21T00:55:00.005Z

"Fantana" cu apa potabila. Iar vine Aronofsky si zice: dom'le io-s profund si cult.

Zau, asa ceva...atatea pretentii intr-un film n-am mai vazut de la 'Titanic' incoace. Desi lebada are un aspect rough si neprelucrat e pretentios de-ti vine sa-l iei la palme.
Boon, dupa titlu ne cam dam seama ca asta ori e zoofil ori e cult si canta la coarda sensibila ca apoi sa ne traga clapa la un pian cu coada. Deci e 'ecranizarea' in varianta moderna a baletului cu lebede sa se rascoleasca Ceaicovski in mormant. Toata actiunea este de fapt povestea din balet, mai moderna, mai frumoasa si mai placut uscata.

A doua mare teapa ne-o luam cand aflam de la libidinosul ala, Vincent Cassel, ca de fapt el vrea 2 in 1 ca la sampon, sa fie lebada neagra si alba reprezentate de aceeasi balerina.
Natalie Portman e balerina de serviciu care vrea sa fie perfecta.
Premise cinstite, intentii bune, filmul a inceput bine.

Ca apoi sa vina cu prostii cu pielite jupuite, inchipuiri, vedenii si goose-bumps. Asta nu stie diferenta dintre gaste si lebede?
Zau, a mers pe partea cu dubla personalitate cam mult si cam amatoricesc sa zic asa, si cea mai mare pretentie psihologica a filmului e cand vrea Nina Balerina (how sad is that?) sa se masturbeze si da cu ochii de ma-sa. Aia e de fapt juma de film sintetizat in 5 secunde.

All in all, nu ma duc sa ma uit la balet doar sa vad sfarsitul...dar atunci ma uit la balet nu la film. De la unii regizori am asteptari si sper sa nu ajung la film unde nu-i nici balet, nici muzica, nici te miri ce film nu e.
Practic filmul are o poanta si aia e explicata si ras-explicata pana la epuizare, ca incepusera sa-mi creasca si mie fulgi si pene. Repeta aiurea faza cu perfectiunea, aia isi scoate pene din spate etc, etc, etc.

Natalie Portman a incercat si-a facut ce-a putut pentru rolul ei destul de greu, si dubla personalitate cam nehotarata si destul de superficiala, urcat pe ponturi si dat din picioare. Mila Kunis nu stiu ce cauta acolo, ca era clar scoasa din alt film.

Si mi-am adus aminte de Bunnuel care in 'That obscure object of desire' a folosit 2 actrite pentru acelasi rol. Si banuiesc ca intentia asta a avut-o si Aronofsky...numai ca n-a vrut sa riste. A vrut sa fie accesibil tuturor, si a fost.

Pretentii cam degeaba.

I served the King of England (2006)

2011-02-20T21:21:00.005Z

Foarte ironic tonul filmului, ca si titlul de altfel.
Filmul lui Jiri Menzel ('Ciocarliile pe sarma', 'Closely watched trains') ne vorbeste despre complexe de inferioritate si ambitiile unui om de-a deveni milionar.
Interesant mod in care face asta, pentru ca filmul incepe cu sfarsitul povestii insa felul in care ajunge la acel sfarsit face toti banii, sa zic asa.

Jan Dite e chelner intr-un pub dintr-un anume oras de undeva din Cehia. E dornic sa satisfaca pe toata lumea, vrea sa stie tot sa auda tot, sa cunoasca slabiciunile oamenilor din jurul lui.
Are o usoara ascensiune pana isi cunoaste sotia pe care o minte pentru a se putea casatori. E ambitios si isi urmareste scopul desi in final observam ca nu isi dorea chiar bani ci ceva mult mai greu de obtinut; povestirile si flash-back-urile sunt uneori alternate cu momente din viata lui de dupa imbogatire, pentru a face totul mai ironic.

E un film fara mari pretentii si sunt convinsa ca e de actualitate.

Tangled (2010)

2011-02-07T15:10:00.010Z

Ha ha ha... ori s-au schimbat vremurile, ori m-am tampit eu. Nu neg sa fie posibila a doua varianta si sa ma fi lovit varsta la care orice lucru obisnuit devine foarte nou si interesant: senilitate se numea.

Deci spuneam ca sunt fan Disney, dar parca nu mai fac desene pentru copii. Cand am fost la cinematograf mi-am dat seama ca in sala sunt mai multi adulti decat am crezut.
'Tangled' e varianta disney pentru povestea despre Rapunzel, reusita varianta...desi repet, contine prea multe chestii tari sa fie doar pentru copii.

Recomand, calul a facut un rol de exceptie :)
Am revazut si dumbo cand l-au digitalizat, si mi s-a parut mult mai tare decat atunci cand eram copil.

Biutiful (2010)

2011-02-07T15:10:00.008Z

Astept filmul asta din 2009, cred. Era vorba sa se lanseze spre sfarsitul lui 2009, apoi a stat in post-productie un an sa-l lanseze in buza oscarurilor.

Inca nu sunt foarte convinsa ca Inarritu nu s-a tampit. Probabil a avut multe pretentii de la film si asta e un mod sigur de a-ti taia craca de sub picior.
Filmul e un film excelent pentru anul care e si vremurile care sunt...si totusi deraiaza destul de des ca si cum ar cauta ceva senzational.
Nu e un film tipic pentru Inarritu, gen '21 grams' , 'Babel' sau 'Amores Perros' unde cu aceeasi atentie sunt prezentate mai multe destine implicatii si personaje.
Aici Uxbal (Bardem) e centru atentiei si al dramei, e un om care face mai de toate, tot felul de 'aranjamente' cu politisti and stuff pentru a asigura copiilor un trai decent, vrea sa faca bine etzetera, etzetera. Peste toata situatia destul de complicata din viata lui, startul filmului e dat de o alta drama: faptul ca Uxbal tocmai e diagnosticat cu cancer de prostata si avea zile numarate. Asta stim din trailer..

Situatia parca e complicata nejustificat pe parcurs. Desi a incercat si aici cam aceeasi manevra cu multiplele destine schimbate de o intamplare, nu are aceasi intensitate daca personajele sunt artificial introduse in poza.
Copertile filmului sunt interesante si are momente puternice, insa are si momente in care se pierde pe drum sau goes ahead of itself. Bardem e ireprosabil aici si totusi personajul lui umple ecranul la modul cel mai ostentativ desi intentiile lui sunt altele care se vor mai subtile.

Nu inteleg ce importanta avea in firul narativ capacitatea lui paranormala de-a vorbi cu mortii sau alte detalii aruncate aiurea.
Cam dezlanat desi emotionant si dureros.

La habitacion de Fermat (2007)

2011-02-07T15:08:00.004Z

Cubul spaniolesc. :)

In linii mari filmul are cam aceeasi idee cu glossy-ul 'Cub', doar ca are premise mai credibile, niste problemute cam tampitele si overall e mai naspa.
Totul pleaca de la demonstratia teoremei lui Fermat ca motiv pentru un pseudo thriller.
Acum, mie mi-e greu sa cred ca au fost adunate minti 'sclipitoare' pentru a rezolva problemute penibile, numele de matematicieni si alte povesti personale ale fiecaruia ca pasi mici pentru rezolvarea problemei si mai mari de gen 'cine vrea sa ne omoare', valeu.

Suspansul e dozat destul de bine desi toate bucatile puzzle-ului sunt cam in your face si tipa a subtilitate. Pe langa asta lumina si culorile, plus niste close-up-uri ametitoare cam dau dureri de cap.

Marti, dupa Craciun (2010)

2011-02-07T10:56:00.004Z

Radu Muntean e Sam Mendez-ul Romaniei si-asta ne-a aratat-o in "Boogie" si in "Hartia va fi albastra".
In lumea mea a fost un 'festival' al filmului romanesc. A venit Cristi Puiu si-a tinut un masterclass si cateva zile au fost numai filme romanesti la un cinematograf. As fi vrut sa ma duc, numai ca au avut asa niste ore aiurea de filme si niste preturi nesimtite, incat practic ar fi trebuit sa traiesc in cinematograf o saptamana.

Asa, la "Marti....." a venit si-o 'critica de film' sa ne povesteasca despre Radu Muntean si despre ce se intampla in film, bravo puteam sa plec acasa dupa 5 minute.

"Marti, dupa Craciun" e o poveste cat se poate de banala despre cupluri...toata povestea insa e privita prin prisma relatiei intre berbant si amanta si incearca manipularea spectatorului in favoarea relatiei respective. Incearca intr-un fel cam evident facandu-ne martori in momentele intime dintre el si cealalta in comparatie cu tentativa dintre el si sotie. Transformarea lui in preajma ei si his usual self langa sotia lui.
E vorba pana la urma un om indragostit care are si-o nevasta acasa....si care are de luat o decizie majora. Desi se prezinta ca un film simplu despre viata banala, da impresia unui film cu pretentii moraliste si de asta spuneam ca incercarea lui de manipulare a spectatorului cam da gres.
Dar cred ca am vazut cel mai dur conflict casnic...desi aparent cuvintele si firul intamplarii sunt cat se poate de banale si superficiale, totul are o incarcatura destul de puternica.

Si totusi...nu-i Marti dupa Craciun :) e inainte de Craciun.

The social network (2010)

2011-01-23T01:36:00.007Z

Filmul despre facebook in regia lui Fincher nu prea arecum sa exceleze fiind o adaptare dupa o poveste reala al carei protagonist e inca alive si plin de bani (deci poa' sa-i plimbe prin tribunale just for fun). Deci nu si-a permis prea multe judecati pe marginea subiectului si a fost, din cate am citit, foarte foarte aproape de realitate.

Totusi Fincher isi foloseste cunoscutele lui chichite si ne pacaleste putin sa cugetam putin pe marginea povestii. E usor de dedus ca subiectul filmului este nasterea facebook-ului si cum niste pusti au ajuns plini de bani si au inceput sa se plimbe prin tribunale sa-si imparta drepturile.

Ce mi-a placut cel mai mult e faptul ca filmul seamana oarecum cu viata online: nu poti sa-ti dai seama daca actiunea se desfasoara in zilele noastre cu multe flash-backs sau 'astazi-ul' filmului era in 2004 cu flash-forwards inserate. La aspectul asta se adauga muzica minimalista a lui Trent Reznor si ritmul alert al filmului si rezultatul este deja foarte antrenant.

Filmul merita un premiu macar pentru imaginea din concursul de caiac si toate metaforele cu cei doi gemeni din high class, semn ca generatia de elita si familiile cu traditie si-au cam incheiat dominatia.....e momentul indivizilor simpli si aproape geniali.

In afara de unele artificii Fincher-iene restul e cam plat si nu iese din ercan sa te atinga in vreun fel.

P.S. Trent e nominalizat la oscar pentru muzica....I'd like to see that happening

Twelve (2010)

2011-01-23T01:36:00.005Z

Un film plin de pustisme despre fite si droguri. Am senzatia ca e un film moralist al carui target e fix categoria 16-20 de ani carora le adreseaza privirea aia mustratoare: "ti-am zis eu ca nu-i bine"?

Dedesubturi nu prea are decat morala crunta servita aiurea si fara rost, Joel Schumacher nu prea se remarca prin mari capodopere gen "8MM" "The numbere 23" and the likes unde chiar nu are alte obiceiuri mai bune.

Am observat ca e pepiniera holiudului, generatia de maine a celebritatilor incluzand copchiii sau rudele vedetelor deja consacrate, Kravitz, Julia Roberts etc etc.

Score!

The King's speech (2010)

2011-01-20T01:35:00.011Z

E de inteles ca filmul are 14 nominalizari la Bafta si va castiga destule...si cred ca va fi nominalizat si pentru Oscar, dar nu de atatea ori. Am o senzatie ca academicienii nu vor fi prea impresionati de povestea regala constipata.

Filmul este oarecum istoric, despre regele George VI de pe vremea cand era doar Duke of York (Colin Firth) si dificultatile lui de vorbire cu adanci radacini in trecutul lui. E vorba despre ambitie si prietenie ... si sincer apreciez ca nu mi-a indesat prea mult pe gat propaganda de genul "pentru binele natiunii" and the likes. Si totusi, filmul e total lipsit de orice emotie...e ca o pilda din biblie: cu intamplari si morala si nothing else.
E un film simplu si fara mari pretentii...decat de film biografic Nu e neaparat cu costume, cum sunt majoritatea filmelor istorice cu Londra in ceata, este diferit prin simplitatea si prin unghiul din care toti sunt oameni normali si handicapati emotional.

Colin Firth e excelent, e prima data pentru intaia oara cand nu-l vad ca pe Mr. Darcy si mai cred ca asta e cam singura lui sansa de a impusca o statueta d-aia faimoasa. Mi-a placut si Helena Bonham Carter dar zau ca asteptam o emotie, un suspin, ceva. Emotional vorbind, filmul e steril si nu inteleg daca e intentionat sau daca asa de sterp e subiectul in sine.

Inteleg ca e unul din cele mai bune filme de anul trecut avand in vedere competitia, dar chiar asa?
Oricum, merita urmarit fie numai pentru discursul dirijat de Geoffrey Rush.

Le Concert (2009)

2011-01-20T01:35:00.007Z

O comedie cu accente dramatice poate iesi infiorator de prost, o drama amuzanta mai are sanse sa supravietuiasca. Poate fi ceva interesant, daca e si muzica in jurul careia se invarte totul: Tchaicovski!

Originile lui Radu Mihaileanu se cam vad atat in "Va vis et deviens" cat si in "Le concert" ambele filme avand la baza evreii. "Concertul" are o poveste tare simpla, despre o orchestra destramata in vremurile de trista amintire din cauza faptului ca avea doi solisti evrei. Cum era de inteles in acele vremuri, niciunul din membrii orchestrei nu au putut ramane in domeniu, dirijorul ajungand om de serviciu in aceeasi institutie.

Traumele comuniste sunt stau la baza situatiilor comice si totul incepuse atat de bine, de la protestele comunistilor nostalgici unde o mare parte din participanti sunt figuranti platiti, pana la tiganii care fac pasapoartele in aeroport....insa la un moment dat totul cade pentru o situatie care si-a dorit a fi tratata serios si foarte sentimental.
Primul twist e cam perimat si eram sigura ca urmeaza placa "suntem buni dom'le, suntem buni, avem talent n-avem nevoie de nimic altceva" si l-as fi luat ca pe inca o ironie. Dar momentul deosebit de sentimental din timpul concertului mi s-a parut cam prea mult totusi pentru ce se vrea filmul a fi. Am senzatia ca daca totul n-ar fi fost finalizat ci doar subtil sugerat, poate ar fi avut o alta aroma.

Inteleg, ironie si umor makes us laugh, mai merge omu' la cinema ca-i mai cald ca acasa, mai ia o cola, un popcorn, scoate tara din criza...dar nu poti sa te bazezi pe mistocareala, pentru a-ti construi o poveste care la un moment dat se transforma in altceva, pentru ca iti cam tai singur craca de sub picior.

Mie una mi-a placut pana la momentul care a prabusit tot - adica finalul si implicatiile lui subliniate, povestite, traduse, subtitrate si mimate.

P.S. Violonista e Shosana din "Inglorious Basterds" :) si cred ca Daciana Sarbu era in public la concert.

127 hours (2010)

2011-01-17T20:48:00.008Z

Mi-am facut curaj si l-am vazut.

Genial film, mie imi plac filmele la care nu te uiti doar sa vezi sfarsitul, ca oricum stii cum se termina, nu mizeaza pe surpriza, twist-uri si alte asemenea.
Ei, aici ma uitam doar sa nu vad sfarsitul. Pe scurt e vorba de un nene care a ramas blocat intr-un canion...el singur. Si-si taie mana sa scape. Nu e vreo surpriza, ca asta e in trailere deja.

Nu e un film la care te uiti, e un film pe care-l simti si-l traiesti. Tu stii sfarsitul, Aron (James Franco) stie ce are de facut dar a durat 127 de ore pana a luat decizia. Agonia venita dupa momentele antrenate cu o muzica foarte buna si cu un ritm nebun parca te amorteste definitiv.
Desi e descris ca o drama sau thriller, nu are feeling de thriller. E mai on the soft side desi imaginile din acel moment sunt deosebit de grafice si dureroase.

Danny Boyle are o problema cu toaletele si bodily fluids, dar sa zicem ca trecem peste asta, e problema lui.

Eu cand vreau sa fluier, fluier (2010)

2011-01-17T20:47:00.003Z

Se zice ca are sanse sa fie nominalizat....oricum nominalizarile se anunta pe la sfarsitul lui ianuarie...dar ce-ar fi dac-ar fi?

Lasand asta la o parte, cred ca-i primul film romanesc care poate fi inteles si de cineva din afara eternei si fascinantei. Nu de alta, dar minimalismul romanesc prea a devenit un inside joke imposibil de tradus, ca o injuratura d-aia neaosa tradusa prin secul F-word. Gandindu-ma la 432, nu ma gandesc decat la faptul ca filmul socheaza cel mai mult, profunzimea e greu de inteles 'daca n-ai trait acele vremuri' sau alt stereotip 'nu stii cum e'. Si la fel sunt multe din filmele romanesti din ziua de azi- inside jokes.

Sa revin, filmul lui Florin Serban in primul rand nu incearca prea mult, are o poveste simpla si nu are clisee romanesti presarate. Totul e out loud...incepand cu titlul, continuand cu fluieratul care doar prevesteste ce se va intampla, trecand pe langa gardienii burtosi care abia pot sa alerge si ii aduc aluia masina la scara.
Singurul lucru care m-a enervat e alura "Prison Break"-ish , sau "Un Prophete"-like (sa fiu si eu putin mai culta) a 'sotzietatii din inchisori'...inteleg, rolul era sa-l plaseze pe el in context si totusi a fost cam de cartonas galben, dar sunt in toane bune asta seara.
Pe de alta parte, tocmai izolarea de restul societatii face filmul crud si fara implicatii mioritice, fara sa intervina scuza cu 'asa e in romania, viata este greu', minimalismul aici chiar e obligatoriu nu mai e scuzat de eternul mesaj deloc subliminal 'suntem saraci, nu suntem la holiud'.

Deci hai ca-i un film unde nu ne plangem de mila, ole!

Per total mie mi-a placut filmul...din cate am inteles e debutul lui Florin Serban, si pentru sechelele comuniste din cinematografia romaneasca, e un film chiar cinstit cu un mesaj clar.

The American (2010)

2011-01-13T16:33:00.007Z

Mie nu-mi place de Clooney absolut deloc, dar nah...sa-l las sa se incordeze si el.
Nu stiu de ce, imi inchipuiam Americanul ceva mai antrenant desi Anton Corbjin (regizorul de aici) e fotograf, renumit ca i-a pozat pe U2 si pe Depeche mode, si le-a facut cateva cover-uri de CD-uri.

Deci sa revenim la film, e atat de slow, incat e plictisitor in momentele lui bune. Si e plictisitor nu pentru ca nu se intampla nimic, ci pentru ca se poarta ca si cum s-ar intampla ceva si totul e preludiul deosebitei intamplari. Clooney se duce la baie, Clooney se spala pe dinti, Clooney doarme, Clooney isi taie unghiile, apoi vine genericul.

Se zice ca e ecranizarea unei carti "A very private Gentleman"...eu as zice ca e mai mult inspirat din "Le Samourai" cu Alain Delon. Doar ca din 1967 pana in 2010 omul mai are o pretentie de un chelcashoz in plus, acolo. Nu te poti asepta ca acelasi stil fara nicio imbunatatire (ca Clooney nu-i o imbuntatire a lui Delon) sa aiba acelasi impact.

E cam plin de clisee, liniar, plat si fad.

Naquoyqatsi (2002)

2011-01-13T16:32:00.014Z

Deci da....sa-mi dea careva vreo palma sa-mi scoata aerele din cap.
Ma credeam prea cunoscatoare, cea mai cunoscatoare si zic hai sa vad si eu filme experimentale. Si-am vazut experimentul lui Soderbergh. E doar producator, regizorul era altcineva.

Flmul e un documentar experimental, traducerea e "Life as war" si face parte dintr-o trilogie intitulata Qatsy.

E in stilul Godard si "Histoires de cinema" doar ca fast forward si fara narator: secvente muulte montate intr-un mod interesant dar pentru mine cam prea mult.
Mi-a placut muzica Philips Glass, in rest nu prea am gustat eu experimentul asta.

Secret window (2004)

2011-01-13T16:32:00.008Z

Nu stiu cum am omis pana acum fereastra secreta a lui Koepp (Mission Impossible, Indiana Johnes, Angels and Demons and the likes) cu Johnny Depp si John Turturo. Dar s-a intamplat si-am vazut-o. De fapt, mi-am dat seama de ce, pentru ca e un fel inspirata din Stephen King si pe el il ignor.

Aici are Johhny Depp tot ce-i trebuie sa ne ocupe obsesiv gandurile. Personajul lui este un scriitor, care dupa despartirea de sotia sa s-a retras sa scrie. E interesant cum domina el filmul, desi suspansul e construit pas cu pas si el de multe ori nu prea e centrul atentiei si nu are screen time atat de mult, tot bantuie filmul si ucide oglinizi tot timpul.
John Turturo e in rolul lui Barton Fink-ish si am senzatia ca numai genul asta de roluri il prind de minune.

Finalul are un twist ca la carte, pentru care am avut suficiente indicii, dar abia atunci au avut sens. L-am vazut de doua ori, pentru ca a meritat :)
Regizoral-Hartistic e absolut mediocru....noroc cu cei doi si cu scenariul.

Caldut.

The kids are all right (2010)

2011-01-11T21:18:00.006Z

Este un film usor, si aparent banal. Este vorba despre doi copii aproape majori, care au venit pe lume ca urmare a inseminarii artificiale. Acum cei doi copii vor sa-si cunoasca tatal, si-l si gasesc.
Beyond this, copiii au doua mame, da sunt copiii celor doua mame lesbiene, obviously Annette Bening si Julianne Moore. Desi e un film light, aproape comedie, e de laudat ca nu a folosit partea despre lesbiene intr-un mod necioplit. Si-a dat ocazia sa fie comic, chiar a fost mega-fuuny cu simt de raspundere si chiar elegant. Familia in sine era ca orice familie normala, fara vreun moment melodramatic- un alt aspect care mi-a placut.

Mi-a mai placut disputarea rolului de alpha-male intre tatal biologic si Anette Bening, mi-au placut excesiv destul de multe momente din film. Nu pot sa spui ca-i un film genial, ca nu astea sunt intentiile filmului in sine.
Desi cum spuneam e simplut si fara pretentii, mi-a placut prin simplitatea lui, lipsa lui de morala si discurs educativ didactic si pedagogic.

Nice, bio si organic.

Greenberg (2010)

2011-01-11T20:22:00.007Z

Azi a fost prima zi de munca pe 2011.
Si azi e primul post pe anu' asta.
Si tot azi doresc sa multumesc in primul rand vremii, care in decembrie mi-a daruit multiple zboruri anulate, multiple ore de stat in frig la minus 13 grade asteptand ceva sa plec din aeroportul ala. Si tot felul de boli mucioase care se asorteaza cu craciunul. Astfel am avut ocazia destul de rara lately (thank god) de-a sta cateva zile bolnava in intimitatea camerei locuibile a domeniul meu si-a ma imbogati spiritual si cinematic.

Experienta multiculturala a inceput cu filmul din titlu. :)

Noah Baumbach si filmele lui nu sunt de recomandat celor care nu se simt bine fizic, psihic, psihiatric sau oricum. Sau poate doar "Fantastic Mr Fox".

Serios acum, mie mi-a placut "The squid and the whale" pentru ca disfunctionalitatea familiei respective era atat de amuzanta si totul era luat atat de light, incat era greu sa nu ii accepti pe toti asa cum erau.

Ei Greenberg e tot in aceeasi nota. De data asta personajul principal Roger Greenberg (Ben Stiller) e un individ cu atatea probleme, disfunctional la atatea nivele, incat e greu sa empatizezi cu el, si desi incearca nu il vezi prea devreme iesit din ale lui. E greu sa-l accepti si sa spui ca asa e el.

E atat de enervant si de deranjant personajul cu atat de multe issues, incat nu il vezi facand ceva bun. Si tocmai atunci te surprinde intr-un mod cat se poate de anti-romantic anti-siropos. E aiurea si m-a enervat atat de mult faptul ca m-a impresionat un gest simplu. Iti creeaza intai ceva low expectations in ceea ce-l priveste, incat te uimeste cu ceva uman.

N-as vrea sa filosofez pe tema, ca n-as termina ever....dar filmul merita vazut fie numai pentru rolul lui Stiller, care pentru mine tot Zoolander a ramas.

Filmul e simplut, nimic iesit din comun, situatii banale si chiar imature de cele mai multe ori dar atat de complex. Nu se vrea moralist, sau educativ.

"Hurt peope hurt people"

A Bittersweet Life (2005)

2010-12-19T12:54:00.002Z

Kim Ji-woon strikes again. Si daca "A tale of two sisters" hit jackpot, viata dulce-amaruie l-a descalificat.

Mda, deci e vorba de razbunare, again. Doar ca razbunarea aici n-are nici macar o motivatie puternica ci e doar o chestiune de orgoliu stupida. A avut macar inspiratie si contextul (mafia and the works) mai justifica putin din imbecilitatea personajului principal.

Dar au si coreenii brus uilis-ul lor si iata ca incepe si-asta precum eternul si fascinantul sa imparta gloante in stranga si in dreapta. Mai si ce tinta avea si cate gloante avea intr-un pistol , si ce hartistic zbura sange pe pereti (neaparat albi) sau geamuri, sau oglinzi care se si spargeau la fel de artistic. Mai ceva ca brusuilis. Avea si stil nenea principalul, ca era in costum spre deosebire de eternul maieu alb al lui brus. Desi cred ca n-avea atatia muschi, si-a devenit stilat asa brusc. A, si mai e o deosebire de brus uilis....daaaar, nu o dezvalui sa nu spoilaresc filmul

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus poveste-asa. Naspa si cam cretinel.

A Tale of Two sisters (2003)

2010-12-19T12:53:00.010Z

Sunt in asian mood luna asta. :) Si-am inceput sa prind gustul filmelor cu sange.

Filmul e un horror pishiatric, sa zic asa, si am inteles ca a fost ecranizat si de holiud materializandu-se in deosebita pelicula "The Uninvited". Eu vorbesc despre varianta lui Ji-woon Kim si nu cred ca voi viziona remake-ul prea curand.

Filmul este psihologic si foarte interesant pentru ca este lumea sau viata vazuta prin ochii unei fete ramasa cu sechele destul de grave dupa o tragedie. Este felul dureros in care trece peste si ajunge sa constientizeze ce i se intampla, ce i s-a intamplat si de ce a ajuns in starea respectiva. Este o imbinare excelenta intre flash-backs, pasaje reale si produse ale imaginatiei protagonistei dar toate sunt atat de bine imbinate incat cu greu se poate delimita realul de boala.

Are si elemente scary si sange si suspans cat cuprinde, dar ce scoate filmul din randul filmelor-la-care-te-sperii obisnuite, este tocmai aspectul psihologic si chiar sentimental destul de bine conturate, cu un rol important in context.

La sfarsit o luasem si eu razna putin, dar cand am inceput sa inteleg despre ce e vorba ma suspectam serios de ceva disorders. Este si sange in film, dar nu prin asta oripileaza.

Excelent!

Oldboy (2003)

2010-12-19T12:53:00.007Z

O, da aici dementa lui Park atinge cote ingrijoratoare.

Spre deosebire de domnu' razbunare, unde premisele sunt destul de realiste, aici totul pleaca de la ceva foarte aiuristic.
Totul este o succesiune de situatii foarte greu de imaginat, dar cred ca asta e farmecul filmului, pentru ca are momente in care sfideaza grosolan legile fizicii, ale chimiei, ale matematicii.

Filmul incepe cu o disparitie subita a unui turmentat galagios, si apoi continua cu sederea lui la 'inchisoare' in totala izolare timp de 15 ani. Aici nebunia si disperarea lui cresc de la o zi la alta...pana cand va fi eliberat, nu inainte de a-si termina munca lui de Monte Cristo. Dap, sadic!

Razbunarea intemnitatului vine dupa multe cautari, frustrari si diverse experiente. Aici razbunarea e gandita bine cu ceva timp inainte, totul s-a cam sedimentat, personajele nu mai actioneaza la primul impuls.

Exista insa aspectul oarecum telenovelistic, al destainuirii secretelor demult ingropate, emotii, lacrimi, taieri de limbi etc...dar asta e pe plan secund. Razbunatorul vrea sa se razbune pentru nedreptatea care i s-a facut, insa paradoxal nu face decat sa se umileasca ingrozitor- si apoi totul vine ca o metafora foarte ingenioasa si destul de plastica...pentru ca jocul s-a cam terminat. Dement, am mai zis.Finalul are insa doza de inocenta necesara intregului.

Exista usoare pretentii psihologice insa nu prea se insista cu treaba asta si bine face. Evident si aici se varsa mai mult sange decat la Podul Inalt....dar asta e o caracteristica a trilogiei.

Sympathy for Mr. Vengeance (2002)

2010-12-14T12:02:00.006Z

De ceva vreme vreau sa scriu despre trilogia razbunarii lui Park. Nu razbunarea lui Park, trilogia lui.
Ma rezum la domnu' razbunare momentan, un film total diferit de celelalte doua. Nu numai ca nu respecta vreo regula si sfarseste a fi un haos bine alimentat, dar totul e cu atat mai socant cu cat filmul are premise foarte sensibile.
Spre deosebire de alte filme de gen, aici nu exista personaj negativ: toate personajele sunt sensibile toate au relatii foarte sincere cu cei din jurul lor, pana si fetita se joaca cu cei care au rapit-o, se simte bine si alintata.
Insa haosul si socul vin din situatia nefericita care devine mai tragica cu fiecare secunda. Toti sunt de fapt oameni buni, in situatii limita. Apoi, fiecare pentru razbunarea lui, trec limite de care ei insisi nu cred ca erau constienti.

Daca la inceput totul era linistit si lent, plin de bune intentii si se invartea in jurul unui gest cat se poate de altruist, spre sfarsit ajunge atat de tragic incat cu greu am putut digera sfarsitul.
Ritmul filmului se schimba destul de brusc cu povestea, de la cadre aproape statice ajunge ca totul sa fie o alergare spre sfarsit, macar de s-ar termina mai repede.

Eram chiar senina la inceput si ma gandeam ca poate de data asta, razbunarea nu contine atata sange. M-am inselat. In ultima parte, toata toata ura acumulata, toate frustrarile acumulate se revarsa brusc, si baiatul care a abandonat scoala de arta loveste cu bestialitate iar sunetul loviturilor rasuna cateva minute in incaperea respectiva.
Excelent! Trist si crud, dar un film deosebit.

Coffee and Cigarettes (2003)

2010-12-11T21:44:00.005Z

Sunt de parere ca Jim Jarmusch e un fel de Tarantino al filmelor independente.
E la fel de neconventional si zgubilitic, doar ca are un buget redus si nu se plafoneaza ca derbedeul de Tarantino inspiranduse de la vecinii asiatici doar ca a vazut ca prinde :)

Ei, si revenind la filmul aici de fata, tot eu cred ca Jarmusch s-a inspirat de la Gopo si revelioanele de prin '70 cu Toma Caragiu. Doar ca e cu Buscemi si cu ala din Broken Flowers...am uitat cum il cheama.
Filmul e format dintr-o succesiune bine legata de mici scenete care curg lejer una din alta, cu personaje diferite si cat mai diverse....la un moment dat apar si Jack cu Meg White de la White Stripes cu cea mai funny parte.

E destul de ok daca il iei ca atare. Daca te uiti snob si speri sa vezi te miri ce poveste subliminala sa meditezi la nemurirea sufletului- nu exista asa ceva, inchide televizoru su du-te la culcare. Sunt doar barfe de cafea, adunate intr-un film.

Last Life in Universe (2003)

2010-12-11T21:37:00.005Z

Primul meu film thailandez.
Filmul lui Pen-Ek Ratanaruang este conventional, simplu si fascinant dar nu stiu cat de accesibil este. Mi-a luat atat de mult sa scriu despre el, ca mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg si sa-l pun cap la cap.

Pe scurt, povestea este despre doua persoane foarte diferite care pentru o vreme convietuiesc linistiti desi nu-si vorbesc limba unul altuia. Se inteles prin franturi de engleza cu verbe neconjugate si uneori pur si simplu se inteleg in nebunia lor. Nu numai diferentele de limba ii separa, sunt si chiar persoane total diferite: el un sinucigas, care se gandeste zilnic la cateva moduri de sinucidere dar niciodata nu le duce la bun sfarsit, ea o persoana care vrea sa traiasca pur si simplu fara sa planuiasca prea multe.
El e borderline OCD cu curatenia, ea traieste in propria mizerie. Deranjant aspectul asta dus la maxim, dar intelegem ideea.

Pe langa diferentele uriase dintre ei, amuzant este ca se intalnesc si ajung sa locuiasca impreuna dupa o succesiunea de fapte cel putin ironice pentru fiecare. Evident exista doza de sange imprastiat putin, dar era necesara ruperea filmului din cand in cand. Si colac peste pupaza, il vedem si pe Miike in rolul unui cap Yakuza in unul din momentele amuzante.

Filmul este excelent realizat, alterneaza momentele rapide cu cele foarte lente, acorda screen time aproximativ asemanator pentru cei doi mentinandu-se echidistant intre cele doua personaje. Trateaza atat partea sensibila a relatiei celor doi la fel de bine ca partile ironice si amuzante. De asta e si greu de scris despre el, pentru ca la sfarsit observi ca are doze egale de orice, si nu stii de capul tau.

Cinematografia ii apartine lui Christopher Doyle, obisnuitul complice al lui Wong Kar-Wai asa ca pe langa firul narativ al filmului, cinematografia si regia, atentia la detalii (am vazut un poster cu Ichi the Killer in biblioteca, I swear I did) si obsesia pentru atmosfera oarecum intima adauga ceva subliminal. Nu stiu exact ce, dar sper sa aflu la a doua vizionare.

Excelent film si chiar ma bucur ca mi-a sarit in ochi pe raft. Mai am momente cand descopar un film intamplator care se dovedeste a fi o mica america. :) Asta e a doua america, dupa consequences of love.

L'arnacoeur (2010)

2010-12-11T21:36:00.005Z

"Heartbreaker" -ul e o dulcegarie romantica si mi-a placut pentru ca e simplu si fara pretentii.
E o incercare de productie glossy europeana, si desi contine clisee cu carul nu sunt atat de deranjante ca in faimoasele siropeli cu pretentii.
Mi-au placut Romain Duris si Vanessa Paradis.

Subiectul in sine e destul de simplu si previzibil: personajul lui Romain Duris si sora sa au o afacere destul de cinica: intervin in relatiile nefericite si foarte simplu taie raul din radacina. Este destul de previzibil ce se intampla si unde i se taie Heartbreaker-ului macaroana. Nu e mai nimic de comentat in plus.

Usor si siropos, insa de efect. :)

La mariee etait en noir (1968)

2010-12-11T19:26:00.004Z

Hitchcock-ian filmul lui Truffaut, daca nu ma insel e chiar filmul facut chiar ca o retrospectiva a filmelor lui Hitch.
E excelent prin faptul ca merge pe urmele originalului si totusi nu in acelasi stil, e un fel de "North by Northwest" doar ca in sens invers.
Nu implica atata suspans precum filmele de gen, e straightforward si nu are pretentia sa manipuleze spectatorii.

Nu-i excelent, insa mie imi place Hitchcock si mireasa in negru nu e doar o copie nefericita.

Soare Inselator (1994)

2010-12-11T19:24:00.009Z

Sau "Utomlyonnye solntsem" e filmul cu care am inceput sa prind gustul filmelor lui Mikhalkov si cred ca e cazul sa revad "Piesa neterminata pentru pianina mecanica".
Nici nu stiu ce mi-a placut mai mult: sentimentele puternice intre Kotov si Mitya atat de diplomatic exprimate, sau felul in care Nadia trece cu seninatate de la unul la celalalt si ii apreciaza pe amandoi la fel desi in felul ei cam intelege relatia celor doi.

Pe scurt filmul este un caz real, un amestec al politicii in viata unei familii burgheze, a carei fiica s-a maritat cu colonelul Kotov ceva mai in varsta decat ea. Astfel ei nu simt cosecintele revolutiei, isi duc viata la fel ca intotdeauna.

E un film tragic plin de ironie si de umor, e vorba despre politica dar si despre incarcatura sentimentala din spatele deciziilor. Comunismul e oarecum ironizat, insa totusi i se acorda it's fair share de serioziatate si nu e minimalizat finalul tragediei pentru toti cei implicati. Nu e bagatelizat, desi multi ar fi tentati sa creada asta, dar nici nu cade in extrema cealalta.

Un film excelent!

The Experiment (2010)

2010-12-11T19:24:00.005Z

Asta e inca o bijuterie glossy, din mainile maestrilor care refac filme vechi in cazul in care noi nu prindeam bulgarii, sau in cazul de fata nemtii , mai precis pe Hirschbiegel si al sau "Das Experiment" - film care a vazut intunericul cinematografului tocmai in 2001.

Si cum din greseli nu invatam, de obicei bijutierii astia de mana a doua nu reusesc niciodata ca dintr-un film caldut sa faca ceva interesant. Ei nu-s in stare sa-l faca nici macar la fel de caldut...si-s decenii de cand s-a apucat lumea de deshumari si clonari cinematografice.

Hai sa fiu ingaduitoare, ca-s in toane bune in seara asta.
Filmul se bazeaza pe un experiment real, cunoscutul si americanul "Stanford Prison Experiment" de prin anii 70. As fi tentata sa spun ca cele doua clone sunt oarecum doua puncte de vedere diferite ale problemei. Dar nu prea diferite...totusi.
Daca "Das Experiment" e rece, tehnic si mai mult thriller mai ca la carte, filmul lui Scheuring incearca intr-un fel minimalist sa mizeze pe emotiile si partea psihologica a celor implicati. Lucru destul de nereusit in cazul de fata, pentru ca nu prea are multe de spus, stiam deja ca oamenii-s diferiti, ca fiecare avem ale noastre probleme ascunse deep down, motivatii diferite, limite diferite and stuff.
De asta e oarecum previzibil inca din primele cadre, pentru ca subliniaza intr-un mod cam necioplit unele lucruri de bun simt.

All in all un film usor, nu socheaza la niciun nivel, desi si-ar fi dorit sa ne atinga deep down si sa ne miste intr-un fel greu de explicat. Si-ar dori manipularea spectatorilor tipica in filmele lui Hitchcock si sa ne unim in cuget si-n simtiri cu ala rau, dar incearca prea mult :)

Eat Pray Love (2010)

2010-11-11T22:11:00.004Z

Eram tare curioasa despre minunatul film de femei: ce vrea de la noi si mai ales ce obtine.
Asa, filmul povesteste despre o tanti care aude voci. Zau ca m-as fi pierdut in naratiunea complexa a filmului daca nu ma calauzea naratorul, adica naratoarea, adica ea. Julia Roberts.

Filmul incepe: Julia Roberts aude voci, se trezeste noaptea, plange si se roaga, in genunchi that is- moment dramatic. Apoi ajunge la concluzia ca ea nu vrea casa in care sta si nici barbatu cu care doarme. Are o epiphany, il trezeste p-ala si-l trimite la plimbare. De fapt nu, se trezeste ala si-i zice ca abia asteapta sa mearga in nu stu ce insule cu ea, ea ii zice ca nu vrea, ea vrea sa manance.

Apoi se duce sa manance, sa se roage si sa iubeasca in trei locuri diferite din lumea asta. Astea nu se pot face in the same zip-code si nici in acelasi timp, ca nu toate fomeile-s multitask.
Si s-a redescoperit cand l-a descoperit pe Bardem. Ta-naaaaa!

That's all folks

Atentie ! Filmul contine spoilere.

Delicatessen (1991)

2010-11-11T21:46:00.005Z

Jeunet mi se pare un regizor extrem de optimist in sinea lui, si atat 'Amelie' cat si ' Un long dimanche de fiancailles' mi se par cele mai neobisnuite povesti de dragoste.

In acelasi stil sunt si Delicatesele - povestea unui grup de personaje, total diferite, fiecare cu obsesiile lui si cu nebuniile lui, insa toti impartind acelasi bloc, in acelasi timp: post-apocaliptic, banuiesc. Si aici exista povestea de dragoste iesita din tipare, numai ca ocupa cam acelasi loc cu celelalte stranii povesti.

Ce este foarte interesant este ca filmul nu raporteaza actiunea la lumea exterioara blocului. Aici nu exista lumea din afara, postasul este oarecum legatura cu 'restul' dar nu este prea activ in sensul asta. Toti isi traiesc nebunia lor care se incadreaza perfect in nebunia 'lumii lor' adica a blocului.
Sunetul si coloana sonora in sine sunt din nou geniale si foarte inventive.

Nu as sti daca sa-l numesc film horror sau comedie. In orice caz e un film genial, care imbina atat de bine comicul si partea intunecata incat iese un haos total.

Wall Street: Money Never Sleeps (2010)

2010-11-11T21:28:00.004Z

Nu mi-a placut mie prea mult Oliver Stone, nu stiu de ce dar nu e pe gustul meu absolut deloc mai ales febletea lui Charlie Sheen.
Wall Street-ul de demult, in stilul rece al lui Sone era exact filmul care avea nevoie de raceala.
Ei, acum a cazut in cealalta extrema si-a devenit extrem de mushy fix cand nu era cazul.

Stone vrea a ne povesti despre criza cea faimoasa, numai ca faimoasa criza si money insomniaci sunt pe locul 15 in filmul asta, dupa toate siropelile posibile puse cam aiurea, ca filmul in sinea lui nu asta vrea de la noi....nu vrea sa impresioneze.

Filmul este de fapt despre Gekko care basically, e un nesimtit. Si de aici incepe o ramificatie cu nunti cu inele cu certuri cu mama lui care era o snoaba, cu invataminte profunde...de toate.
Criza are doar un cameo in acest film.

O sechela romantata peste masura si nimic mai mult. Trist, foarte trist....ca subiectul promitea mult.

Lilja 4-ever (2002)

2010-10-24T01:04:00.004+01:00

Un film suedez cu un subiect sensibil pentru tarile est-europene: drama unei adolescente a carei mama pleaca in America si ea ramane 'a nimanui'. International, e renumit pentru ca atinge subiectul "human traffic" dar nu asta este partea care te lasa mut, asta e consecinta oarecum usor de intuit la un moment dat. Dramatica este nedreptatea care i se face, uimitor este felul in care ea reactioneaza inainte sa cedeze.

Impresionant, dramatic, simplu, cat se poate de realistic si brutal. E un film minimalist, fara niciun cliseu fara alte mijloace cinematografice deosebite si fara pic de Luca Moodysson...trebuie sa recunosc ca ma asteptam la ceva subiectivitate, poate pentru ca ma gandeam ca nu cunoate fenomenul aparut in ultimii ani.

Kes (1969)

2010-10-24T00:45:00.004+01:00

I just don't get BFI...

Sunt satula de tearjerkers englezesti, adica filmele sablon care isi gasesc un erou si in jurul lui graviteaza tot felul de situatii nasoale timp in care personajul e cam hopeless.

Kes este de fapt 'speranta' din viata unui baiat aflat in situatia descrisa mai sus, cu o mama care-i spune ca-i hopeless si-un frate care-l bate cand apuca. Nici macar perspectiva ca scapa de-acolo nu exista, firul asta e taiat din primele 5 minute ale filmului....orice alta aluzie la speranta nu exista.

Deprimat si dezolant, rar am mai vazut un film atat de inchis incat sa ma enerveze tot din el. Stereotip ca toate filmele englezesti/irlandeze despre middle-class.

Le diner de cons (1998)

2010-10-24T00:28:00.003+01:00

Una dintre cele mai bune comedii pe care le-am vazut.
Cina din titlu e un moment culminant care nu se intampla si atentia cade mai mult pe partea a doua a titlului, intr-o incercare desteapta de-a nu individualiza de fapt. O avanalsa de situatii penibile, greu de inchipuit si o adunatura de oameni ireal de tampiti. Sunt acum in cautare de filme Francois Veber

Genial!

Zerkalo (1974)

2010-10-24T00:09:00.006+01:00

Pe langa "Stalker", "Mirror" e pentru mine unul din cele mai accesibile filme ale lui Tarkovski.
Filmul e autobiografic, si urmareste pe de-o parte discutiile conjugale cu sotia lui despre custodia copilului, pe de cealalta parte copilaria lui in timpul razboiului. Legatura dintre cele doua planuri este facuta de versurile tatalui lui Tarkovsvki , filmari de arhiva din timpul celui de-al doilea razboi mondial si mai ales prin faptul ca mama din amintiri si sotia din 'nowadays' sunt interpretate de aceeasi actrita.

Filmul este unul foarte descriptiv si curios e ca in oras, viata este descrisa prin 'interior', in timp ce amintirile despre viata la tara sunt predominant exterioare. De asemenea aici, Tarkovski este mai mult un fotograf si mai ales portretist, si chipurile personajelor sunt pe ecran in cadre statice foarte mult timp.

Tin sa precizez ca acum a fost a doua vizionare, si daca la inceput mi s-a parut caldut dar inacesibil...second time was the charm. Si sunt convinsa ca a treia vizionare va fi plina de revelatii. Momentan aman momentul ca am atatea filme de descoperit....
Oricum sunt convinsa ca n-am priceput nici macar o zecime din ce vrea sa transmita. Da' eu insist.

The Third Man (1949)

2010-10-08T17:47:00.006+01:00

Un classic-noir cu un an mai devreme decat "Sunset Boulevard", desi mult mai complex si mai lucrat decat cel din urma. Cred ca e stramosul lui "UNusual suspects" dar mult mai fin si mai greu de dibuit.

Actiunea se desfasoara in Viena in timpul celui de-al doilea razboi mondial, poate de asta m-au uitmit imaginile cu Viena din acea vreme cu coloana sonora impresionanta. Filmul este da fapt povestea tradarii si-a coruptiei in anii de dupa razboi, iar twistul de la sfarsit nu e rasuflat deloc

La inceput mi s-a parut un film cam nesigur- cel putin personajul principal era nesiguranta in persoana, apoi povestea incepe sa se desfasoare sub pretextul reabilitarii numelui decedatului- fara vreun motiv prea solid, doar sa inceapa filmul. Abia cand s-au descoperit profunzimile povestii am inceput sa-i apreciez adevarata poveste si spre surprinderea mea nu a dat de banuit, nu a insistat sa faca pe misteriosul cu tertipuri de gradinita.
Ce m-a uimit din nou, e faptul ca desi peronajul lui Orson Wells e personaj oarecum principal el are cel mai putin screen-time, insa atat de convingator si filmat atat de bine normal ca el iti ramane in minte.

Ame agaru (1999)

2010-10-08T17:22:00.003+01:00

"After the rain" e facut dupa ultimul scenariu scris de Akiro Kurosawa, si regizat de secundul lui.
Filmul este lent si aproape ca nu are moment culminant insa farmecul lui sta in simplitatea si sinceritatea lui. Seamana cu o poveste batraneasca, despre dragoste si depsre bunatate, despre faptele noastre si consecintele lor asupra noastra si a celor din jurul nostru. Nu are personaje negative, si cei care pornesc pe drumul respectiv sunt imediat adusi pe drumul cel firesc.

E o poveste simpla despre oameni buni.

Kagemusha (1980)

2010-09-18T00:36:00.006+01:00

Kurosawa cel istoric nu prea e pe gustul meu, mi se pare cam stufos pentru mintea mea simpla.
"Kagemusha" din cate am citit despre ea, a fost un fel de repetite generala inainte de Shakespeare-ianul "Ran" desi e nedrept spus.

Kagemusha s-ar traduce razboinicul din umbra, si filmul chiar incepe cu o scena confuza in care trei personaje sunt aproape identice. Cele 3 personaje care decid ca unul din ei va fi sosia sefului al' mare. Evident ca sosia isi va indeplini rolul full-time, apoi va fi aruncat la gunoi.
Impresionant si nedrept sfarsitul, cand l-au dat afara in ploaie pe kagemusha, si chiar mai impresionant e cum el a urmat din umbra armata pe care nu demult a condus-o.

Simbolic sfarsit, pentru un film istoric cu mesaj destul de slabut...insa frumos pentru fotografie si cinematografie.

Jeder für sich und Gott gegen alle (1974)

2010-09-18T00:18:00.003+01:00

Nu pricep de ce titlul original e 'Fiecare pentru el si Dumnezeu impotriva tuturor' si titlul international e "The Enigma of Kaspar Hauser", dar nah. Kaspar Hauser era un tanar german de prin anii 1800 (give or take) care a crescut pana la 17 ani in izolare completa. La 17 ani a fost descoperit de cineva in Nurnberg unde a trait o vreme invatand sa se adapteze la viata in societate, apoi a sfarsit tragic.

Filmul lui Herzog se bazeaza pe scrisorile lui Kaspar si la inceput este prezentata foarte succint si perioada lui de izolare. Dar ramane totusi o enigma motivul pentru care a fost izolat si pentru care a sfarsit tragic. Tocmai de asta personajul misterios nu e Kaspar in sine, ci ala mare in negru de respira greu.

Nu isi propune sa dezlege mistere sau sa prezinte vreo revelatie. Interesanta mi s-a parut seninatatea lui Kaspar in timpul in care era subiectul unor experimente, teste, chiar si la circ. Chiar logica lui si parerile lui religioase sunt atat de sincere...cred ca e cel mai sincer personaj ever. Cu ce seninatate dezarmanta le spunea preotilor ca el crede ca nu exista Dumnezeu :)) de aici probabil si ironia din titlul original.

Soul Kitchen (2009)

2010-09-12T23:56:00.003+01:00

Life is what happens to you while you're busy making other plans.

Mi-a placut delirul lui Fatih Akin si bucataria din care un bucatar priceput face din nimic feluri de mancare cu dichis.
Mi-a placut faptul ca are o previzibilitate oarecum interesanta, nu mizeaza pe sfarsit ci pe cum se ajunge acolo. Sfarsitul nu e un deznodamant, e o gura de aer sa ne odihnim putin dupa 3 twist-uri in ultimele 10 minute.

Are un ritm alert si totusi isi contureaza perfect personajele si plotul; in toata nebunia cu petreceri cu oameni facand sex in mijlocul restaurantului nu se pierde in detalii nu judeca, nu explica, nu se scuza, nu ii pasa daca ne place ce vedem sau nu. E take it or leave it.

Un film usor, pentru cine gusta umorul nemtesc poate fi chiar si comedie.

Adaptation (2002)

2010-09-01T21:31:00.003+01:00

Kaufman nu stie ca daca vrei sa vorbesti despre tine pana te saturi, poti sa-ti faci blog si e mai simplu. :) El face filme despre el ca-si permite.

'Adaptation' e filmul cu flori...si Charlie Kaufman.
Filmul despre flori si Charlie Kaufman. Filmul despre procesul creatiei, de fapt despre un regizor care incearca sa scrie scenariul pentru un film, filmul ce se vrea a fi adaptarea unei carti. Cartea e despre flori si despre nimic, scrisa de o tanti care scria rubrici intr-o revista de femei. Nici eu n-am priceput nimic- filmul e mai simplu ca e cu poze.

Acum am vazut ca de fapt 'Synecdoche New York' e mai mult decat vede ochiul la o prima vizionare. Si ca de fapt, Kaufman e la midlife crisis.
Synecdoche e totusi mult mai bine lucrat, mai minutios si asta ii da un aer mai serios, poate pentru ca atunci avea deja experienta 'Adaptarii' la care eu una nu stiam daca trebuie sa rad sau sa plang.

Interesant ca film, oarecum fellinian intr-un mod foarte american si foarte glossy dar cu pretentii cat carul.

Code Inconnu (2000)

2010-09-01T21:08:00.005+01:00

Titlul complet e "Code Unknown: Incomplete Tales of Several Journeys" dar nu ma tine franceza mea tot titlul asta lung.
Haneke, pur si implu. Haneke e atat de subtil si un regizor atat de bun, incat poate sa faca un film si din imaginile de la camerele de supraveghere din magazine.
Cam asa e Codul: povestea in sine e greu de urmarit de un ochi neantrenat, e un labirint de povesti si de conflicte, incat abia la sfarsit am inteles si eu codul. Si pe cat de complex e filmul la nivelul povestii, pe atat de simplu este de fapt.
Este vorba de constiinta noastra si de consecintele faptelor noastre. Are si prefata: copiii surdo-muti care incearca sa ghiceasca o pantomima. Ala e filmul in esenta lui cea mai pura.
Apoi totul devine o insiruire de bucati de poveste filmate aproape in timp real.

Totul pleaca de la o intamplare deranjanta ce are loc undeva pe o straduta din paris: un derbedeu arunca cu gunoi intr-o femeie care cerseste, urmeaza consecintele povestea partilor implicate poate din greseala.
Nu este nici overrated, nu apeleaza la penibilitati si clisee este pur si simplu un film care spune mai multe povesti. Chiar din titlu avem si-o raza de speranta si asta e mare lucru, mai ales avand in vedere subiectul.

Nu stiu daca Haneke sau intelectualii au zis ca Luminita Gheorghiu si partea ei de poveste se refera la Kosovo. Sper ca cei din urma. Insa acea parte e una din cele mai bune si mai dureroase povesti romanesti- profunda, fara pretentii si totusi impresionanta. Sau oi fi eu biased, nu stiu.

Ce cod aveau copiii surzi care bateau tobele cu atata sincronizare, n-am aflat. Dar incerc.

Imi place posterul filmului, care n-are aproape nimic in comun cu filmul, decat ca face parte dintr-un alt film din acest film. Ha!

Kynodontas (2009)

2010-09-01T20:35:00.004+01:00

Dumnezeule mare, ce film au premiat si aia la Cannes anul trecut. Atat de simplist, de ireal, o metafora atat de superficiala, saritoare in ochi si atat de previzibila, incat nu vad ce e atat de special.
Intr-adevar, e infiorator si socant sa vezi niste partinti tinandu-si copiii adulti inchisi in casa si in curte. E socant si deranjant sa vezi cum o familie de oligofreni se tin 'departe de stimuli rai' si totusi casapesc pe cine apuca si se automutileaza.
Linistea prevenea furtuna - furtuna care, dupa cum ne-a invatat filmul nu e reprezentata prin mijloace normale, deoarece in timpul filmului am invatat ca daca ceri telefonul la masa, primesti solnita. Dah.
Probabil ca Yorgos Lanthimos a zis ca e cool, dar nu e. E doar mediocru si nu spune nimic nou, e rece, impersonal, camera vrea sa fie obiectiva- dar nu-si da seama ca insasi faptul ca exista acolo ii taie obiectivismul. Totul e prea crud filmat, desi repet, oligofrenii aia cred ca 'excursie' inseamna un vant mai puternic deci ca spectator puteam fi manipulata mai mult in sensul asta. Dar nu, trebe sa mi-l arate explicit p-ala cum face sex cu sor-sa. Cica asa e original. Am visat urat de la originalitatea lui.

Sunt satula de filme contemplative cu mesajul 'in ce lume traim' si cu atat mai satula cu cat singura metafora worthwhile e cea cu dresajul catelului. Actorii (nu personajele) nu vorbesc, ci recita aspru si sec- asta reprezinta relatiile dintre ei in ciuda faptului ca imbecilii aia cred ca Frank Sinatra cantand 'Come Fly with me' e bunicul lor cantand un song despre cat de mult isi iubeste familia. Bine, si mesajul e ca toti am fi la fel daca am trai intr-o bula de aer/glob de cristal si alte asemenea clisee. Dar nu traim...prin urmare si-asa deci era vorba despre greci.

Socant, dar cam degeaba.

The Ghost writer (2010)

2010-08-02T21:39:00.006+01:00

Nu stiu de ce, dar ma asteptam la mai mult de la Polanski.
A luat-o si el pe panta asta paranoica cu CIA, FBI, agenti, chestii socoteli. Daca face si-un film cu o apocalipsa si bruce willis deja va fi sublim.

Filmul e sub mediocru, ma asteptam la mai mult, si ramane pe un safe side amortit si cuminte.
Ma asteptam ca ghost writer-ul sa aiba si el ceva motivatii puternice de-a scurma ceva nasol...nu sa fie un nene care asteapta sa i se intample lucruri, ca apoi sa bage placa de gradinita "daaa, vrea lumea sa-mi faca rau, e rai, eu vreau sa cunosc si ei nu ma lasa". E cam nasoala partea asta, si pe cat de prost e construita, pe atat de mult e folosita.
Apoi urmeaza Pierce Brosnan foarte prost folosit, ca nici el nu stie ce rol joaca, adica e un fost prim ministru britanic...care din varii motive locuieste pe o insula in conditii de maxima securitate. Si apoi se intampla ceva cu razboiul, si apoi incepe o vanatoare cam fortata.
Apoi filmul s-a terminat ca un banc sec.

Cel mai rau lucru care i se putea intampla filmului, si care i s-a si intamplat, e Kim Cattrall in distributie. Si mai rau decat Kim Cattrall, e Kim Cattrall schimonosind un foarte fake british accent. Brrr !

Real fiction (2000)

2010-08-02T21:16:00.004+01:00

O fleoscaiala a lui Kim Ki-duk. Da, mai face si d-astea...ca e si el tot oameni.

Filmul e liniar si previzibil ca din primele 30 de minute e cam evident cum devine cazul, m-am gandit eu cum ca o sa ma gandesc la sfarsit daca a fost vis sau realitate. Si ma gandeam ca daca acum ma gandesc ca o sa gandesc, inseamna ca atunci nu voi fi uimita sa am aceste ganduri, deci va fi nasol.
Si-asa am ramas in spagat intelectual la finalul filmului in prapastia dintre vis si realitate and stuff. Si titlul vine ca o surpriza si-o metafora absoluta despre subconstient, inconstient. et tzetera.

Plus ca stai sa te uiti uite sangele nu e sangele, uite i-a crapat capu' uite l-a plesnit si p-ala.

Deci sa fac un scurt rezumat: un baiet e hipnotizat sau ceva de genu', si incepe sa iasa pe strada sa rippareasca intr-o veselie la asiaticii care ii stau in drum. Apoi adoarme, se trezeste si picteaza.

Apoi vine genericul.

The five Obstructions (2003)

2010-08-02T20:59:00.003+01:00

Daaaaaaaaaa, documentar or something, nu as sti sa-l incadrez.
E filmul ala unde Lars von Trier ii da 5 provocari lui Joergen Leth.

Joergen trebuie sa refaca "Det perfekte menske" cu conditiile lui Lars, conditiile fiind denumite obstructii- in numar de 5. Dupa fiecare obstructie filmul este total schimbat, ce m-a mirat cel mai tare au fost chiar obstructiile si felul in care au schimbat filmul.
Nu erau schimbari minore si nu erau nici date la intamplare: prima conditie era sa se filmeze fara decoruri, si filmul sa nu aiba mai mult de 12 cadre. Pentru un nepriceput in ale filmului eu am fost uimita de modul lor de gandire si de felul in care s-a modelat filmul dupa cerinte.

Nah acum, imi dau seama ca trebuie sa fii plictisit existential sa te apuci sa faci un joc de glezne cinematografic dupa cum iti canta Lars (care nu-i tocmai cel mai sanatos om din lume), dar fiecare cu plictiseala lui.
Mie mi-a placut, Lars era chel....aproape.

Muerte de un ciclista (1955)

2010-08-02T20:42:00.003+01:00

Am cautat o gramada pana am dat de filmul lui Juan Antonio Bardem (da, da bunicul lui Javier) dar in sfarsit s-a intamplat sa-l gasesc si sa-l si vad.
Filmul este un fel de replica mai dramatica a burgheziei lui Bunuel, doar ca totul pleaca de la ciclistul care moare in primele 3 minute ale filmului.
De aici pleaca haosul din vietile celor doi implicati, si sfarsitul de-a dreptul dramatic. Un film despre ipocrizie si dorinta de-a avea un statut social, de-a nu pierde 'totul', asta in primul rand. N-am inteles de ce personaja principala e o actrita italiana dublata de o actrita spaniola...dar nu trebuie sa inteleg eu tot. Desi banuiesc ca ar avea de-a face cu ipocrizia...cred.

Este interesant numai pentru montajul sau atat de 'didactic'.

The Music Lovers (1970)

2010-07-12T14:54:00.004+01:00

Filmul despre viata lui Ceaikovski, cu Richard Chamberlain in rolul principal.
E deosebit, incepand cu muzica si terminand cu costumele. Chamberlain e exceptional in rolul lui Ceaikovski si ii prinde bine frustrarea si problemele lui.
Nu are nimic din stralucirea Amadeus-ului dar acum, viata in Rusia nu era la fel de glossy ca viata in Austria, sa fim seriosi. Poate e doar un attempt, dar e destul de reusit.

Povestea in sine e expusa cam bizar intr-un stil ce seamana cu Bunnuel insa nu la fel de bine realizat.
Mie mi-a placut muzica foarte sugestiv aleasa si scurtele momente de 'visare muzicala'.

A Single Man (2009)

2010-07-12T14:37:00.004+01:00

Mereu am fost de parere ca filmele despre homosexuali prezinta un aspect al dragostei omis din povestile de dragoste dintr-un barbat si-o femeie.
Povestile de dragoste barbat-femeie sunt mereu bataioase, dragostea invinge si aia e cu 3 kile de sirop.
Daca in Brokeback Mountain se vede lasitatea si apoi durerea ascunsa cand unul dintre ei pleaca, in A Single Man povestea lor de dragoste e prezentata foarte succint. E vorba mai mult despre durerea si doliul lui George (Colin Firth) e vorba despre momentul in care stim ca totul se termina si vrem sa ne terminam si noi.
Colin Firth e excelent in rolul asta, e calculat, rece si barbatos asa, nu sta sa boceasca si sa se intrebe cu fata plina de lacrimi 'Why, Why'. E omul care intr-un final stie ce vrea sa faca si incearca sa isi duca planul la indeplinire. Dar finalul e atat de nedrept, incat m-a frustrat grav.
E debutul in regie al lui Tom Ford, care de fapt de designer vestimentar, si ca debut e foarte, foarte reusit.

Chiar eram incantata de film ca evitase cliseele cunoscute, se abtinuse de la gafele clasice despre homosexuali si in ultimele 20 de minute, there it was. Cel mai mare cliseu of them all: skinny dippin' in miezul noptii, eeeeeeeeee si atunci m-am gandit ca s-a terminat frumusetea filmului.
Dar nu, a fost sa zicem un derapaj asumat si in final rascumparat.

Chiar nu stiu de ce n-a luat Oscarul ca se incadra in criteriile lor: film despre o minoritate, cu drama in care personajul principal nu moare sau moare eroic. El le-a facut pe-amandoua. :)
Daca e ceva ce m-a scos din sarite, e aerul burghez al filmului.... as opposed to Brokeback Mountain.

Il Postino (1994)

2010-07-12T14:31:00.002+01:00

Un film usor si simplu fara prea multe complicatii.

Este vorba de viata pe o insula de pescari, insula unde a fost exilat poetul Chilean Pablo Neruda.
E usor siropos si previzibil, dar avem nevoie si de asemenea filme uneori.
Frumos :)

A Woman under the Influence (1974)

2010-07-12T13:57:00.003+01:00

Primul Cassavetes pe care l-am vazut si mi se pare un fel de Rohmer in stil american.
Interesant subiect linistit si foarte interesant in ceea ce priveste viata de cuplu, multumirea partenerului si interactiile cu cei din jur.
Peterk Falk e excelent in rolul sotului lui Mabel. E o tensiune crescuta in ceea ce-i priveste pe cei doi insa e straniu e ca mereu sunt alte persoane implicate in povestea lor, mereu parerea lor conteaza si comparativ cu lumea din jur, ei cu problemele lor sunt calmi si linistiti. Pana in momentul in care exteriorul intra prea mult in viata lor.
E trist ce se intampla, e trist cum el reactioneaza la ciudateniile ei in interactiile cu ceilalti si ce e si mai trist sunt ultimele cateva minute din film.
M-a impresionat foarte mult si mi-a dat mult de gandit....asa spasmodic ca acum.

The Luzhin Defence (2000)

2010-07-12T13:28:00.004+01:00

Am reusit sa vad inca un film in regia lui Marleen Gorris dupa un roman de Nabokov.
Foarte interesant film si John Turturo e perfect in rolul geniului. Ce m-a uimit cel mai mult e raceala filmului. Pur si simplu nu se pedaleaza pe partea emotionala absolut deloc desi subiectul in sine e o tragedie.
Personajele sunt foarte reci si nu poti decat sa simti o anumita compasiune pentru Luzhin si incepi sa-l indragesti pentru stangacia lui in interactiunile lui cu Natalia. Insa dincolo de asta, filmul e cat de rece se poate iar punctul culminant vine ca o succesiune de miscari bine gandite fara vreun strop de emotie.
Un joc de sah.

Oasis (2003)

2010-07-03T00:12:00.004+01:00

Am o problema cu persoanele cu handicap ca personaje principale de film. De fapt am cu povestea in sine care e extraordinara prin handicapul grav al fetei. Si nici n-o pune intr-o lumina buna...
Si problema se agraveaza cand e filmata o scena de sex cu persoana mai sus mentionata.
Pentru mine asta-i un no no in orice film, videoclip, poza, x-ray, cartela de metrou.

Filmul lui Lee Chang-Dong are in prim plan viata unui fost puscarias, cu ceva probleme si el. In libertate ajuns, incearca sa se integreze doar ca aproape nimeni nu-l mai vrea.

Herz aus Glas (1976)

2010-07-03T00:05:00.003+01:00

Film experimental pe care eu nu prea l-am gustat.
Dincolo de atmosfera hipnotica pe care incearca sa o sugereze, lucru care nu prea tine la mine, ritmul filmului este unul ucigator de lent. Toata povestea nu prea are o structura anume. In linii mari este vorba despre mitul unui profet bavarez din secolul 18, care anunta cetatenii unui sat despre eventualul viitor.

Actorii au jucat sub hipnoza, deci de asta erau semi-absenti.
Primul Werner Herzog pe care l-am vazut....si cred ca trebuia sa incep cu ceva mai simplu, ca mi-a cam taiat avantul.

Le conseguenze dell'amore (2004)

2010-06-02T22:38:00.005+01:00

Ma bucur ca am dat de el pe rafturile de la HMV , ca altfel nu stiu daca aveam ocazia sa-l vad.
Excelent film, mai ales felul in care e filmat- cadrele curg linistit fara sa simti, totul e linistit pana cand apare ea si atunci incep sa se simta si consecintele dragostei.
Banuiesc doar ca "Limits of Control" s-a inspirat oarecum din 'Consequences of love'.
Oricum, filmul ofera un fel de cuprins din primul cadru...si ce se intampla acolo este dezvoltat in restul filmului, insa mult mai subtil, fara reactii disproportionate. Nu contine jocuri de camera istericale, tipete. E liniste si calm chiar si cand consecintele isi fac simtita prezenta.

Interesant e ca nu prea exista un punct culminant propriu-zis, e un film molcom si tacut desi e vorba despre un personaj a carui singura preocupare era de-a face carausie pentru ceva mafie. suspansul e foarte bine dozat pe toata durata filmului.
Imi promit ca il voi revedea cat de curand.

Zelig (1983)

2010-05-28T19:26:00.003+01:00

Chiar aveam nevoie de-un Woody Allen de pe vremuri.
Mie mi s-a parut o comedie foarte buna, spre deosebire de usor tembelele lui comedii ce au urmat.
Denumit mockumentary, filmul arata ca un documentar despre Leonard Zelig, un individ care ajungea sa semene cu oamenii in compania carora se afla.
Cam cheesy morala filmului insa forma si naratorul fac totul.

De battre mon coeur s'est arrêté (2005)

2010-05-28T19:15:00.004+01:00

Mana care loveste canta si la pian.
Mi-a placut drumul lui Thomas si felul in care desi impartea pumni pe unde putea a gasit resurse sa-si mentina ambitia de a canta la pian. Si a cantat si a invatat sa nu loveasca clapele.
Mi-a placut mana lui taiata si mi-a mai placut ca s-a abtinut de la a fi un personaj de plastilina intr-un film siropos si previzibil.
Mi-a placut ca filmul nu-si schimba nici ritmul si nici tonul cand apare pianul in viata lui Thomas, ca nu devine moralizator sau plin de invataminte.
Oamenii nu se schimba, se pot doar educa...dar nu se schimba.

Filmul este un remake al 'Degetelor' de la sfarsitul anulor '70...dar Audiard ii da un ritm aparte, iar Romani Durris a invatat sa cante la pian pentru acest rol. Frumos.

I got lucky (2010)

2010-05-20T23:27:00.010+01:00

Knopfler nu-i un mare showman, in 3 ore daca a zis vreo 5 cuvinte si-a baut guiness ca zona e faimoasa pentru Guiness si pentru bataie, bine ca i-au dat prima varianta.
Dar a avut niste solo-uri chitaricesti de ti se ridica parul pe tine. Nu pricep eu ce l-a apucat cu influentele scotiene am crezut c-a innebunit, pana la o melodie traditionala scotiana adaptata care-a sunat mai bine, mult mai bine ca originalul. Da' recunosc ca ma speriasem grav, ca a inceput cam fara vlaga asa semana cu banica junior.
In afara de melodii de pe Get Lucky ne-a mai incantat cu Irish Boy, Donegan's gone (previzibil si repetat) Romeo cu gagica-sa, sultanii, sailing to philadelphia si la cererea publicului brohters in arms...public care probabil doar atat stie. Bug-ul n-a fost de data asta si m-a intristat maxim.

Scuze de pozele aiurea am o camera de pe vremea lu Vladimirescu si mi-s fotograf de botezuri se pare. Jumate din poze-s arse ca menestrelul fie avea o chitara cu sclipici care mi-a bruiat activitatea hartistica, fie ii lucea chelia intr-un mare fel. Acum 2 ani n-aveam voie sa fac poze absolut deloc :)) acum ma vait ca n-a stat la poze.

I am not there (2007)

2010-05-17T00:43:00.005+01:00

Am ajuns sa vad si eu filmul, aveam asteptari destul de mari de la el desi nu sunt nici de departe vreun fan Bob Dylan.
Filmul este excelent de bine lucrat, intr-adevar Haynes a si avut cu cine lucra ca pe afis erau insisate o gramada de nume de la Cate Blanchet pana la Charlotte Gainsbourg, Heath Ledger, Christian Bale sau Richard Gere toti sunt Bob Dylan o parte a personalitatii lui (mai putin Charlotte). Mie asta mi s-a parut foarte ingenios mai ales ca filmul arata ca o suma de povesti din diverse timpuri.

Nu e un film usor de urmarit, nu e liniar si nici monoton- au fost cele mai scurte 2 ore si 15 minute. Atmosfera si culorile se schimba de la o parte la alta, fiecare are ritmul ei, fiecare actor e aproape de manierele lui si totul prinde contur destul de repede.
Nu e cine stie ce profunzime, e un film usor despre muzica. Nu stiu cat de geniu e eroul principal...insa destul de interesat incat sa se contureze un film in jurul lui si sa nu plictiseasca.

Needless to say ca muzica e Bob Dylan si-asa am aflat ca folk-ul nu-i asa de nasol cum il credeam eu...aveam o fobie, cum auzeam de folk mi se taia respiratia si ma apuca claustrofobia. Acum m-am vindecat am si-un cd cu sus numitul, mai trebuie sa ma apuc de scufundari sa-mi rezolv si problema cu apa adanca.

That obscure object of desire (1977)

2010-05-14T11:29:00.004+01:00

Ultimul film al lui Bunnuel se incheie cu un prim plan cu o doamna care coase. Se face astfel o legatura intre primul lui cadru din "Un Chien andalou" si ultimul cadru de aici.

Filmul este foarte interesant, daca nu ma insel e printre primele filme unde un personaj este interpretat de doua actrite tipologii total diferite. De aici totul se construieste in jurul celor doua actrite si diverselor fatete ale personalitatii personajului...si ale dorintei, pentru ca difera si tonul in fiecare ipostaza. Un film despre sexualitate reprezentata foarte extrem, aici totul e brutal si aproape animalic, darnu vulgar.

Merita vazut, numai pentru imaginea femeii construita de Bunuel, despre teroare, despre violenta in suprarealismul caracteristic.

Departures (2008)

2010-05-13T21:19:00.003+01:00

Mda, castigatorul Oscarului pentru cel mai bun film strain in 2009 este dezamagitor. Nu stiu de ce ma astept de la un film japonez la un fel de Dreams sau orice alt Kurosawa...

In primul rand ii lipseste orice fel de finete sau subtilitate caracteristica (credeam eu) filmelor asiatice, se vrea glossy si usor dar nimic mai mult.Nu mi-a placut pentru ca e previzibil, morbid si usor dezlanat. Se spune ca are si momente comice, eu as spune mai degraba jenante si slightly disturbing.
Kobayashi e un personaj liniar, fara nicio schimbare de la meseria dinainte si la cea actuala. E un fel de scandura care se misca...inexpresiv si cam insipid.

Nu e filmat in vreun fel deosebit nu are vreun mesaj deosebit , e un film de sambata seara de la proteve, un fel de Blind Side asiatic asa...

The Happiness of the Katakuris (2001)

2010-05-13T20:53:00.004+01:00

Cam asa ar arata 'The Sound of Music' facut de Tarantino in colaborare cu Tim Burton.
O comedie muzicala destul de insangerata, sa zic asa, ca doar e opera lui Miike ('Audition').

Personajele toate sunt niste esecuri, fiecare membru al familiei a ajuns acolo in urma unui esec, mai putin naratoarea. Si totusi au o ambitie si-o seninatate chiar amuzanta de multe ori.
Desi m-ar fi enervat si-ar fi fost filmul insusi un esec daca nu era musical japonez, in formula actuala chiar mi-a placut. Optimist si amuzant.

The Isle (2000)

2010-05-01T20:29:00.003+01:00

Cam dur pe nedrept si cam fara sens. Filmul isi pierde scopul pe la mijloc si devine ridicol.
Personajele sunte temperamentale, ca-ti vine sa-i iei la palme p-amandoi sa-si bage mintile in cap.
Practic se vad, se bat, isi fac cadouri, se intampla momentul culminant, apoi devin gelosi si idioti.
Apoi devine un role-play penibil: unul isi baga ace prin diverse locuri, celalalt il pescuieste cu lanseta din apa tragand de ace, apoi ii scoate acele si ii face vant cu evantaiul. Peste 20 de minute, cel care a scos acele isi baga ace in the areas meant to be treated nicely, pescuit, scos ace, facut vant cu evantaiul.
La sfarsit si-au vopsit casa galbena. Ce-am pierdut? aaa, cand fac pipi in apa...eww.
Per total e sick nejustificat, reactii prea mari din nimic, teribilisme si alte asemenea.

Si Kim Ki Duk are momente de restriste....deh.

Nuovo Cinema Paradiso (1988)

2010-05-01T20:22:00.004+01:00

Filmul lui Giuseppe Tornatore e despre dragoste...dragostea de filme si pentru o anumita fata.
Filmul este de fapt viata unui regizor de film, care revine la inmormantarea unu prieten in satul lui natal.
Evident exista problema commitment-urilor din toate filmele italienesti, si deci tot filmul este alcatuit din Flash-back-uri din copilarie, si decizia lui de a se intoarce in locul unde n-a mai fost 30 de ani.
Stiu ca erau doua variante ale filmului, cu sau fara Elena, prietena lui Salvatore din adolescenta.

The Coast Guard (2003)

2010-04-08T15:55:00.003+01:00

Kim Ki-Duk all the way. Dupa 3-Iron cred ca e cel mai dur film al lui, cel putin din cate am vazut eu am vazut paznicul si m-a zdruncinat.
E vorba despre granita dintre coreea de sud si de nord, frumos teren de tenis aveau baietii :)
Imi aduce aminte oarecum de 'Full Metal Jacket' al lui Kubrik, cel putin de prima parte a filmului, cea cu dezumanizarea soldatilor, care uneori reuseste si alteori da nastere multor tragedii.
O astfel de tragedie e si cea a Coast Guard-ului, numai ca implica mai multe persoane.
Mi-a placut fata, care in nebunia ei aduce ceva copilaresc in toata unitatea militara.
Tragic si dur, dar atat de Kim Ki-Duk.

Alice in Wonderland (2010)

2010-03-29T14:33:00.006+01:00

Chiar ma gandeam cum ar fi un Tim Burton facut in colaborare cu disney. Disney e cum stim, sweet, cute, glossy insa Burton isi face damblaua cu Alice.
Mie mi-a placut m-am dus la film gandindu-ma la ratingul dat pe imdb "Rated PG for fantasy action/violence involving scary images and situations, and for a smoking caterpillar. " Omida fumatoare m-a amuzat maxim, si da...a fost o omida fumatoare.
Oricum, filmul a fost exact ce-am crezut eu ca va fi. Vizual e foarte bine facut, e o poveste pentru oameni mari. Mi-a placut ca n-a devenit penibil fortand in locurile unde ar crede Disney ca trebe sa fie girly.

Depp a facut un Palarier exact cat trebuia sa fie de nebun, suficient cat sa fie Mad Hatter si sa nu cada in penibil, suficient de Jack sparrow-esc. Mi-au placut accentele lui, cand vorbea normal avea accent scotian, cand era nervos vorbea cu accent britanic, a si papionul care-si schimba culoarea, nice touches.
Helena Bonham Carter mi-a placut ca regina rosie, m-a amuzat isteria ei "Off with his/her hear" really cracked me up ca si capul reginei albe 'her head is small, it's a pimple of a head', replicile in general au fost foarte funny.
The White Queen (Ann Hathway) a fost putin cam underused, dar a fost bine si-asa.
Nu prea mi-a placut modul in care devine ea mare femeie de afaceri, si felul cum toti imediat o cred si ii accepta toate ideile. N-am prins ideea cu Underland, doar n-o fi fost din cauza regimului teritorial.....

In rest, lui Burton si lui Tarantino le permit cam orice, atat cat sa nu devina ridicol de penibili.
As vrea totusi sa vad un Tim Burton care sa mai lase putin copilariile la o parte, si sa faca ceva putin mai serios.
Dar mie mi-a placut si Alice in Underland.

When the time comes I shall futterwhacken vigorously. :)) Futterwacken-ul e exact cum trebuia sa fie.

Shutter Island (2010)

2010-03-29T12:02:00.004+01:00

Pesimista fiind, incep prin a spune ca Scorsese chiar nu-i pe gustul meu. Mi-a placut doar colaborarea lui cu DiCaprio din 'The departed'.
In 'Casino' , 'Godfellas' si 'Aviator' deja semana cu o femeie care incepe in tren sa-ti povesteasca viata ei. Si ma gandesc cu groaza ca plimbarea cu trenu' dureaza 3 ore, si femeia nu mai tace si-mi povesteste tot felul de amanunte aproape nesemnificative si iar mai revine la poveste ca sa se abata iar in amanunte. Zici ca-i femeie; Casino-ul a fost chin crunt, l-am vazut in 3 episoade.
Cand vine sfarsitu' plimbarii cu trenul' imi aduc aminte de Woody Allen care spunea ca un film nu ar trebui sa depaseasca limitele fiziologice ale spectatorilor. Mare dreptate aveam, mare dreptate.
Aici ma asteptam la aceeasi manipulare a spectatorului ca-n Departed, sa nu ma lase sa-mi formez o parere ca sa ma suceasca iar. Noh, si incepe Insula Jaluzea...din 3 minute deja imi spusese povestea unuia si-l fixeaza pe el ca personaj principal. Leo aproape ca vorbea neintrebat, ca femeile din tren de-ti povestesc de toate.
Bine daca vrei tu zi-mi atunci, I can listen. Apoi urmeaza manipularea spectatorului, muzica si suspansul care tin pana cand incepem sa ne prindem, adica peste 30 de minute. Speram ca ceea ce vedem noi nu e ce pare a fi si Scorsese ne mai suceste putin; am gresit. Peste alte cinci minute puteam sa plec acasa.
N-am plecat, am insistat.
Filmul are o singura poanta si-aia vorbita, spusa prin viu grai, nu o data ci repetata in monologuri seci de vreo 4-5 minute fiecare. A treia oara cand mi-a repetat am crezut ca are ceva cu mine. Dupa momentul culminant, filmul a mai durat inca o ora jumate, repetand aceleasi idei la infinit, spunand aceleasi lucruri. Daca nu ne spunea Leo i se spunea lui, ca doar repetitia e mama invataturii.
La un moment dat pana si eu as fi jurat ca-s Ted Daniels numai sa ma lase in pace, sa-mi dea o pastila, o stafida, o lobotomie, ceva.
Speram ca finalul sa merite cele doua ore de frustrare, speram la inca un twist...da' de unde, a construit in primele 30 de minute atat de mult, numai ca sa ne darame cu un final aseptic si-ala spus, justificat si explicat ca-n 'Franceza fara profesor'.
De ce? De ce? De ce?

In the Mood for Love (2000)

2010-03-08T21:06:00.004Z

Primul film al lui Wong Kar-Wai pe care il vad...si mi-a placut foarte mult. Mint, al doilea, primul a fost My blueberry nights. Sa reformulez: Primul film bun al lui WKW.

In primul rand e un film discret, elegant, fin, desi e vorba de relatii extraconjugale incrucisate, despre cei doi incornorati si cele doua familii, filmul nu face implicatii necioplite. E atat de fin lucrat, incat nu-mi venea sa cred ca un film despre adulter poate fi atat de delicat, fara cuvinte tari, fara nervi si tipete, ci calm, cuminte si frumos. Personajele se poarta impecabil, lucru destul de greu avand in vedere situatia celor doi, lipsa de intimitate si multe alte imprejurari.
Mai stiu ca filmul e partea din mijloc a unei trologii, asa ca trebuie sa vad si celelalte doua filme, sa pricep ma multe din povestea propriu zisa.
Insa In the Mood for Love e un must see, e ca un parfum. :)

Limits of Control (2009)

2010-03-08T18:27:00.004Z

Cred ca Jim Jarmusch e cel mai underrated regizor.
Limits of Control e un film interesant. Film care nu are un punct culminant propriu zis, are un ritm constant al actiunii, si sfarsitul deloc predictibil. De fapt nu ai avea ce sa prezici, ca nu prea ai cum sa faci legaturi...decat legaturile mele intre muzica, film, etc...desi eram sigura ca iar bat campii si de fapt n-am inteles nimic. aveam drepate, asa cu asocierile mele subrede....
Bill Murray zice-se ca a facut un rol bun aici, toate cele 5 minute...nici nu se compara cu 'Broken Flowers' al aceluiasi regizor.

Mi-a placut, nu extraordinar de mult, dar e un film interesant.

Where the Wild Things Are (2008)

2010-03-06T22:40:00.003Z

Nu prea imi place mie genul fantasy insa 'Wild' mi-a placut pentru naivitatea lui, pentru copilul adult care se adreseaza adultului copil.
Filmul e o adaptare dupa o carte scrisa pentru copii prin 1963. Cartea in sine cred ca are cateva propozitii, in timp ce filmul cuprinde o mai larga paleta de personaje, reactii, dinamica.
Spike Joze ('Being John Malkovich') si Dave Eggers ('Away we go') transforma o carte de copii intr-o poveste a unui copil neglijat cu toate implicatiile ei. Povestea nu are narator care sa faca mai usoara trecerea intre cele doua lumi, ci pur si simplu se intampla fara prea multe explicatii. Nu e nici simpla si nici usor de intuit ce se intampla. Nu e film pentru copii, ci mai mult pentru adulti. E o film de copii tradus pentru adulti.

'You're the owner of this world' :)

The Blind Side (2009)

2010-03-06T22:30:00.003Z

O alta peltea holiudiana.
Ca filmul e bazat e o poveste reala e fair enough, dar de ce trebuia sa fie plin de clisee si alte americanisme nu inteleg.
Nu pricep de ce e atat de overrated, ce cauta Sandra Bullock intre nominalizatele la oscar cu rolul de 3 parale de-aici, nu pricep de ce exista acest film.
Bine, mesajul este loud and clear 'noi nu suntem rasisti' doar ca nu prea reiese asta. Si vrand sa arate partea anti-rasista a Amarnicii, nu face decat sa arate ca un simplu gest anti-rasist e subiect de film deci floare rara. Inca din titlu tipa toata prostia.

Recomand stagevu.com pentru filmul asta!

Antonia's Line (1995)

2010-02-27T22:53:00.006Z

Am fost bolnava saptamana asta, asa ca am vazut multe filme... deja am obosit tastand.

Cred ca 'Antonia' e cel mai feminist film pe care l-am vazut. Pe langa feminismul care tipa din el, filmul vorbeste despre moarte cu o seninatate interesanta.
Filmul apartine unei regizoare olandeze, Marleen Gorris (sper ca-i femeie, ca la astia e mai greu de ghicit dupa nume) si are un ritm lent aproape plictisitor fara un punct culminant anume. Insa ceea ce-l face deosebit este muzica, si ritmul optimist al povestii. A, si feminist fiind, evident ca are si legaturi bolnavicioase in genul Sappho....

Seamana intr-un fel cu 'Amelie' la felul de a povesti doar ca vorbeste despre moarte, despre viata deloc usoara unei femei, despre familia ei si viata satucului mic unde a locuit o buna parte din viata ei.
Interesant, un film care merita vazut pe mine chiar m-a inveselit putin. Cand am vazut cum incepe, ma gandeam ca-mi tai venele pana la sfarsit...insa chiar m-a uimit.

An Education (2009)

2010-02-27T22:43:00.003Z

Un alt film overrated. Nu inteleg nevoia de clisee si filme aiurea. La ce lacrimeaza muieretu' cand vine vorba de 'an education'?
Intr-adevar, Carey Mulligan se muleaza destul de bine pe rol si trece cu succes dintr-o parte in alta, de la eleva de liceu la madama cu pretentii si rochii de firma.
Scenariul nu sta in picioare nici doua secunde, e greu de crezut si aproape ireal. Cum agata un nene de 35 de ani o pustoaica de 16, cum ii lasa flori, cum o scoate el in oras si cum ii prosteste parintii din doua miscari etzetera, etzetera sunt lucruri greu de crezut.
Pe langa gaurile mari din scenariu, twistul de la sfarsit e mai fasait decat tot filmul...pentru ca nu e un twist, e ceva destul de clar si evident de la jumatatea filmului.

Ddeci da... love, peace and flower power

Rhapsody in August (1991)

2010-02-27T21:55:00.002Z

Frumos, nu exact ceea la ce asteptam de la Kurosawa, dar povestea Nagasaki-ului dupa A-bomb e foarte frumos spusa. Impresionant, si fara vreo pretentie de film istoric, degeaba se revolta lumea ca nu s-a povestit despre ce-au facut japonezii in razboi. E povestea bunicutei...si nu cred ca ea sa fi facut ceva.
Mi-a placut de bunicuta care e foarte dura cu copiii ei si-i mustra destul de aspru...iar nepotii incearca sa o inteleaga si sa o descopere de-a lungul filmului.
Bunicuta fragila duce pe umeri tot filmul, asa cum a dus mai multe la viata ei...insa de data asta cred ca e cam mult si pentru ea. In schimb ar vrea sa mearga sa vada pe cineva despre care toata lumea e inclinata sa creada ca e fratele ei.